Mii de botoșăneni și-au pierdut cardurile de sănătate, alții… le-au refuzat

Sute de mii de botoșăneni dețin în acest moment card de sănătate.

 

La nivelul județului Botoșani există în jur de 277.835 de cetățeni care au aceste carduri.

 

Există însă și botoșăneni care au pierdut acest act care este considerat ca un buletin al sănătății.

 

Mai exact au fost eliberate 2.310 carduri duplicate până în acest moment, dar potrivit directorului Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) numărul acesta este într-o continuă modificare.

 

„Cardurile duplicate sunt acele carduri pierdute și refuzate. Dar refuzate sunt puține, în jur de 34. Pentru aceste carduri pierdute au fost necesare eliberarea unui nou card duplicat”,

Carmen Nicolau, director CAS

 

Cum trebuie să procedezi atunci când îți pierzi cardul de sănătate?

 

Sunt câțiva pași care trebuie urmați. Mai întâi, se depune o cerere la CAS apoi se plătește  o taxă de 15 lei la casierie.

 

În 3-4 luni persoana în cauză va primi un nou card, Carmen Nicolau afirmând că în ultimul timp se reușește să se elibereze în termen.

 

Durata de câteva luni pentru intrarea în posesie a cardului nou este din cauza faptului că la nivel național există o singură imprimerie.

 

Până la obținerea cardului nou, botoșănenii asigurați primesc o adeverință medicală înlocuitoare.

 

 

 

 

 

download from google play download from apple store