Mii de botoşăneni lăsaţi fără alocaţii complementare de Guvern

 

Peste 28.000 de botoşăneni din judeţ care au beneficiat în decursul anului precedent de alocaţii complementare nu vor mai primi acest ajutor financiar de la stat, începînd cu acest an. Şi asta deoarece, legislaţia privind acest ajutor social a fost modificată, alocaţia complementară fiind înlocuită cu o alta care este de susţinere a familiei.
Noul act normativ care reglementează modul de acordare a acestui sprijin financiar de la stat va afecta majoritatea asistaţilor sociali din judeţ, care au fost beneficiari ai alocaţiei complementare, cea dispărută din acest an. Şi asta deoarece, criteriile de acordare s-au înăsprit iar potenţialii beneficiari ai alocaţiei de susţinere a familiei nu trebuie să deină proprietăţi, vehicule sau un anumit număr de animale. În acelaşi timp, în condiţiile în care numărul beneficiarilor va fi unul mai scăzut, va creşte cuantumul acestui ajutor. „Legea 277/24 decembrie 2010 instituie o nouă alocaţie care se cheamă alocaţia de susţinere a familiei. Este o alocaţie nouă şi care spune că la data intrării în vigoare a prezentei legi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 105 privind alocaţia complementară şi monoparentală, se abrogă”, a declarat Sebastian Tocariu, directorul executiv al Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale.
Circa 1.350 de dosare depuse pentru acest an
Pînă la această dată, odată cu publicarea normelor de aplicare a acestui normativ, se încadrează criteriilor de acordare a alocaţiei pentru susţinerea familiei aproape 1.350 de familii din judeţ, care vor primi aceşti bani pentru luna ianuarie a anului în curs. Modul de calcul este asemenea, vechii legislaţii, adică diferenţiat în funcţie de veniturile per membru de familie dar şi a numărului de copii. „De exemplu, pentru o familie care are un venit pe membru de familie sub plafonul de 201 lei şi un număr de patru copii, ajutorul lunar va fi de 200 de lei, în timp ce, pe aceeaşi familie dar în cazul căreia venitul pe membru de familie este cuprins între 201 şi 370 lei, cuantumul a fost stabilit la suma de 180 de lei”, a mai spus Sebastian Tocariu. Şi asta în condiţiile în care pe vechea legislaţie o astfel de indemnizaţie, în aceleaşi condiţii era de doar 90 de lei. La finele lunii decembrie, erau înregistrate ca fiind beneficiare de alocaţii complementare 28.600 de familii cu o sumă totală de peste 1,8 milioane de lei noi.