Mii de botoşăneni fără apă timp două zile

 

SC Passavant Roediger, contractorul care execută în cadrul programului ISPA reabilitarea staţiilor de tratare de la Bucecea şi Cătămărăşti, a  solicitat oprirea generală a sistemului de alimentare cu apă Buccecea-Dorohoi-Botoşani, în perioada 5-6 august 2011, în vederea efectuării unor lucrări în cadrul celor două staţii.
Urmare acestei solicitări, în perioada 5 august ora 00:00 – 6 august ora 12:00, se va sista furnizarea apei în toate localităţile alimentate din sistemul Siret, respectiv Bucecea, Dorohoi, Botoşani, Flămânzi şi localităţile limitrofe. „Având în vedere că umplerea şi reechilibrarea sistemului sunt operaţiuni ce trebuie să se facă lent şi treptat pentru evitarea producerii unor eventuale avarii şi corelat cu configuraţia terenului în zonele de distribuţie, utilizatorii trebuie să fie informaţi că reluarea furnizării apei va fi resimţită diferenţiat de către aceştia, întregul sistem intrând în parametrii normali de funcţionare abia în cursul zilei de duminică”, a declarat Maricel Georgescu, director general Nova Apaserv. Din cauza întreruperii sistemului de apă, precum şi a vechimii conductelor de aducţiune – distribuţie, este posibil ca temporar şi în unele zone, cu toate manevrele de purjare efectuate, turbiditatea apei să înregistreze valori peste limitele normale.