Mii de botoşăneni au făcut revelionul în stradă

 

4.000 de botoşăneni au participat la revelionul organizat de Primăria Botoşani la Monumentul Răscoalei din 1907. Mulţimea s-a revărsat pe Pietonalul Unirii, pînă dincolo de Muzeul Judeţean de Istorie. Alţii, care nu au prins un loc în faţa scenei, au mers în părţile laterale sau chiar în spate. Cel mai mare aflux de oameni s-a înregistrat la miezul nopţii. revelion 3„Pe oameni nu i-a interesat atît de mult nici Fly Project, nici Aurel Moldoveanu, nici Cătălin Alexa. Ei au venit în primul rînd pentru focul de artificii. Este o tradiţie care s-a încetăţenit şi în Botoşani ca şi în celelalte oraşe mari ale ţării şi ale lumii”, a declarat viceprimarul Cătălin Alexa. Din nefericire, la miezul nopţii ceaţa a fost destul de densă, astfel încît spectacolul de lumini s-a văzut în zona monumentului, dar nu şi din cartierele ceva mai îndepărtate ale urbei. În lipsa primarului Cătălin Flutur şi a omologului Florin Ghiorghiţă, Cătălin Alexa a coordonat show-ul. Catalin Alexa (Medium)În afara unei nemulţumiri a acestuia legate de atitudinea celor de la Fly Project, în rest nu s-au consemnat evenimente nedorite. „Totul a fost OK. Pentru un an de criză şi un spectacol în care capul de afiş m-a dezamăgit, să avem atîta lume este un succes”, a mai spus Alexa. Oamenii strînşi la monument şi-au băut propria şampanie întrucît afirmaţiile precum că municipalitatea va acorda această băutură botoşănenilor a fost doar un zvon. „A fost o informaţie greşită, nu am avut în plan aşa ceva. Nu poţi să dai şampanie la 4.000 de oameni. Creezi o busculadă care rişti să nu o mai poţi opri”, a arătat viceprimarul. IMG_0086 (Medium) Spectacolul a fost încheiat de Fly Project, iar pe la 1:30 zona era goală de oameni, dar plină cu sute de kilograme de sticle, pahare, pungi şi alte recipiente. Reprezentanţii municipalităţii dădeau însă asigurări că în cîteva ore zona va fi curăţită.