Mihai Tincu la PSD : Botoşani este un oraş frumos de 30 de ani  

 

Conducătorul grupului de firme „Rapsodia” a explicat în câteva minute motivele pentru care a decis să intre în politică şi a ales PSD. El a arătat că în deceniile de activitate a aplicat atât politici de stânga, în încercarea de protejare şi păstrare a personalului, dar şi de dreapta, fiind nevoit să facă faţă concurenţei acerbe din domeniu.

În acest fel participarea la alegeri pe lista USL i s-a potrivit aproape perfect. „Am fost curtat într-adevăr de mai multe partide, dar punctual şi poate mai insistent pentru aceste alegeri au fost Ovidiu Portariuc şi dl. Marcu. Am văzut fel de fel de comentarii în presa locală, eu apelez la dvs. şi la concurenţii pentru Consiliul Local şi Primăria Botoşani la un joc politic curat, fair-play, să câştige cine se prezintă cel mai bine şi are cel mai bun exemplu”, a afirmat Mihai Tincu.
„Nu am venit să iau locul nimănui”
Acesta a arătat că Botoşani este un oraş frumos, dar asta nu datorită neapărat prestaţiei actualei echipe de la municipiul reşedinţă, ci a faptului că „Noi am avut un oraş frumos, dar este frumos şi de acum 10 ani şi de acum şi 30 de ani, când eram student şi veneam pe la Botoşani”. Mihai Tincu a trecut în revistă câteva din realizările sale ca om de afaceri, precum crearea unor companii de prestigiu, cazurile Serconf sau Italpant, dar şi faptul că angajaţii şcoliţi la Rapsodia Conf au ajuns să lucreze pe tot mapamondul, din Europa până în Asia şi Africa. „Nu am venit să iau locul nimănui”, a mai spus omul de afaceri, care a acuzat conducerea municipalităţii de blocarea înfiinţării a 50 noi locuri de muncă prin refuzul de a aproba extinderea fabricii Italpant. 
CITEŞTE ŞI:
 Lovitură politică la PSD : Unul din cei mai puternici afacerişti candidează la Botoşani