Născut într-o zi de 29 noiembrie, într-o familie de țărani din Botoșani, avea să devină unul dintre cei mai mari actori români, un etalon în filmul și în teatrul ultimei jumătăți de secol.
Mihai Mereuță s-a născut la Santa Mare, județul Botoșani, în 29 noiembrie 1924. S-a stins din viață la 79 de ani, într-o zi de 1 aprilie 2003.
Clasele gimnaziale le-a urmat în localitatea natală, apoi a plecat la liceu în Iași. Momentul este povestit mai târziu, în stilul hâtru atât de cunoscut al actorului.
"Eu sunt ţăran. Oleacă şcolit, dar ţăran. Când am venit la liceu la Iaşi, m-am descălţat de opinci la bariera Iaşului, m-am încălţat cu o pereche de bocanci şi am dat examen la liceu".
După terminarea liceului se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie din Iaşi, unde urmează cursurile de limbă română şi filozofie.
În paralel însă urmează și cursurile Conservatorului ”George Enescu” din Iaşi, unde are posibilitatea de a absolvi doi ani într-unul singur. După terminarea studiilor atât a Facultății de Filozofie, cât și a Conservatorului, în 1948 este angajat ca actor la Teatrul National din Iași.
La solicitarea Luciei Sturdza Bulandra, actorul vine pe scena bucureşteană în 1957.
Activitatea în lumea teatrului a fost completată de sute de piese radiofonice şi de peste cincizeci de roluri ca actor de film. Mai semnificativă este implicarea lui Mereuţă ca actor în peliculele: "Unde fugi, maestre?", "Doi haiduci şi-o crâşmăriţă" (1992), "Liceenii rock `n` roll" (1992), "Liceenii" (1987), "Masca de argint "(1984).
În ultimii ani de viaţă, a prezentat la postul de televiziune TVR2 emisiunea Ferma, dedicată agriculturii. În 1967 îl găsim la IATC ca profesor.
"Totdeauna a existat tendinţa oamenilor de a evada. Depinde cum şi în ce situaţie. Brâncuşi, Enescu, nu au evadat? Şi mai e acel moldovean, Palade, care dacă rămânea aici, ar fi fost un simplu profesor de biologie la Urziceni, pe când aşa, a luat Premiul Nobel. Oamenii au încercat întotdeauna să evadeze din ceea ce este minor, ce nu-i satisface intelectual şi spiritual. Au încercat să ajungă într-o altă lume, o altă sferă de înţelegere. Omul simte nevoia să fugă de banal", povestea Mihai Mereuță.
Marele actor Mihai Mereuță se stinge în urma unui stop cardiac la 1 aprilie 2003.
Este antologică scena petrecută în timpul filmărilor pentru "Când primăvara e fierbinte" (r. Mircea Săucan). Protagoniști pe platoul de filmare: Mihai Mereuță, actorul-țăran din Santa Mare, și Eugenia Bosânceanu (născută la Rădăuţi-Prut, Botoşani).
Eugenia Bosânceanu juca rolul Anei.
"Mă măritase tatăl meu din film cu el, era chiaburul satului. Mereuţă mi-a ascuns scrisorile, a făcut cruce şi monument celui pe care eu îl iubeam în film ca să poată să mă ia de nevastă. Şi mi-a dat indicaţii regizorul. Veneam cu lemnele, îmbătrânită, amărâtă, tristă, nenorocită. Veniţi cu lemnele, a spus regizorul, când aţi ajuns la poartă, vă întoarceţi şi-l vedeţi pe iubitul dumneavoastră care trăieşte şi se întoarce din război. Aparatul merge cu dvs. De unde sunteţi bătrână, la poartă să ajungeţi tânără, de 20, mi-a zis. Am tăcut, am făcut asta. Am mers, am deschis poarta şi am devenit altă persoană. Doamna Buzescu m-a văzut şi a spus: Jeniţo, pentru scena de la poartă aş mai vedea filmul o dată! Dacă doamna Buzescu mi-a spus asta mai aveam nevoie de cronicari?". (Eugenia Bosânceanu, mărturie cf. interviului din jurnalspiritual.ro).
Indicaţiile regizorale erau clare: "Mereuţă a cumpărat un şal alb ca să mă îmbuneze. Filma cu macaraua, îmi punea şalul, cu ochii în lacrimi atât îi spuneam: "Ştiai că trăieşte!". Mereuţă trebuia să-mi tragă o palmă când spuneam asta", povestea mai departe Eugenia Bosânceanu.
Ce trebuie să se fi întâmplat acolo, între cei doi mari actori plecaţi din casele lor ţărăneşti din Botoşanii de sus? Mihai Mereuţă trebuia să o pălmuiască pe Eugenia Bosânceanu. Şi nu a făcut-o!
"S-a dat motor, linişte, eram pregătită. Mi-au curs lacrimi din ochi şi nu a putut să mă atingă. "Tovarăşul Mereuţă, îmi strici pelicula, filmul. Nu se poate!", striga disperat regizorul. I-am spus unde să mă lovească. Dar nu a putut. Mă gândisem la tot ce am trăit, de aceea plângeam. Până la urmă m-a luat de bluză şi asta a fost…", povestea deseori Eugenia Bosânceanu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
