Mihaela Huncă: Problemele botoșănenilor sunt problemele țării, iar noi le vom găsi soluții legislative în Camera Deputaților și Senat

Mesaj transmis de Mihaela Huncă după depunerea candidaturilor

 

Venim în fața botoșănenilor cu o echipă de profesioniști, cu oameni energici care vor reprezenta în Parlament interesele locuitorilor județului. Alături de mine sunt colegii mei, niște oameni minunați. Vă invit să îi cunoașteți în această campanie. Noi, Pro România  suntem partidul care crede, în nevoia unei educații performante și a preocupării față de sănătatea românilor prin dezvoltarea unui sistem medical de calitate. Vom fi în parlament vocea celor mulți, care vor să trăiască într-o Românie normală și nu într-o țară condusă în funcție de interesele celor puțini și avizi de putere. Mergem în Parlament pentru proiecte de dezvoltare a țării care să asigure un trai decent tuturor românilor. Problemele botoșănenilor sunt problemele țării, iar noi le vom găsi soluții legislative în Camera Deputaților și Senat.

 

Sunt onorată să fiu desemnată să reprezint din nou interesele botoșănenilor, în Camera Deputaților. Vă asigur că sunt un om de echipă și că îmi voi pune ca și până acum toată priceperea mea în slujba românilor, a botoșănenilor.

 

În Parlamentul României, mai ales în contextul actual,  este nevoie de oameni care să cunoască realitățile, problemele cu care se confruntă cetățenii și necesitățile comunităților pe care le reprezintă, pentru ca să putem depăși criza cauzată de pandemie și lipsa unor măsuri guvernamentale coerente și eficiente în plan economic, sanitar și social. Le mulțumesc botoșănenilor care m-au susținut și îi asigur că voi face tot ceea ce îmi stă în putere pentru ca să putem trăi în siguranță într-un județ a cărui dezvoltare să nu mai fie împiedicată  de nimeni de la nivel central.

(Comunicat Pro Romania)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store