Un şofer din Botoşani a fost prins în fapt de poliţişti.
Sâmbătă 11 august 2018, în jurul orei 2.00, un polițist de frontieră de la Sectorul Poliției de Frontieră Stânca a observat în apropierea malului râului Prut, pe direcția localității de frontieră Sadoveni, județul Botoșani, un microbuz care staționa în zonă. Până la sosirea unui echipaj operativ din cadrul sectorului, polițistul de frontieră a monitorizat zona și a observat că în microbuz sunt încărcate mai multe colete cu țigări.
În urma acţiunii a fost reținut conducătorul auto, un tânăr de 21 de ani, cetățean român, domiciliat în județul Botoșani, iar în microbuz poliţiştii de frontieră au descoperit 19 cutii cu țigări. Totodată, în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 190.000 ţigarete (9.500 de pachete), în valoare totală de aproximativ 89.770 lei.
Tânărul aflat la volanul microbuzului a declarat că a preluat țigările de la malul râului Prut, unde au fost aduse de către doi cetățeni moldoveni cu o ambarcațiune.