MESAJUL Mitropoliei după anunțul autorităților de luni seara: ”Îi îndemnăm pe acei pelerini care ar fi vrut să ajungă la Iaşi să…”

Pelerinii din Botoșani nu mai au voie să meargă anul acesta la racla Cuvioasei Parascheva de la Catedrala Mitropolitană.

 

”Va veni şi clipa când vor putea să ajungă la racla cu sfintele moaşte…”, este mesajul către pelerini al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, venit la scurt timp după decizia anunțată de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

 

 

„Am luat act de decizia autorităţilor”

 

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat luni seara că a luat decizia ca să nu mai permită accesul la pelerinajele religioase decât a pelerinilor care au domiciliul în judeţele unde se desfăşoară evenimentele de acest gen.

 

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei afirmă că Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, programată pe 14 octombrie, va avea loc, dar că au luat act de decizia autorităţilor ca doar localnicii să participe la manifestările religioase.

 

„Am luat act de decizia autorităţilor. În esenţa ei, sărbătoarea nu este afectată. Sfânta Liturghie de pe 14 octombrie, ziua de prăznuire a ocrotitoarei Moldovei, va avea loc. Noi vom continua să ne organizăm pentru acei credincioşi care vor putea participa, în speţă cei din Iaşi”,

pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

 

În schimb, pr. Constantin Sturzu a avut un mesaj pentru pelerinii care vor rămâne acasă. În afară de îndemnul la post și rugăciune, creștinii pot citi acatistele specifice zilei.

 

”Îi îndemnăm pe acei pelerini care ar fi vrut să ajungă la Iaşi să folosească pentru rugăciune, pentru post, pentru o faptă bună timpul pe care l-ar fi dedicat călătoriei. De exemplu, pot citi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, cu nădejdea că Dumnezeu le va asculta cererile cele bune şi le va aduce mângâiere. Cu siguranţă pentru aceşti pelerini va veni şi clipa când vor putea să ajungă la racla cu sfintele moaşte”,

pr. Constantin Sturzu

 

 

Arafat: ”Riscul major e pe durata transportului”

 

Membrii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) au stabilit, luni seară, că este permisă organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase numai cu participarea celor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă, explicând măsura prin faptul că riscul de infectare este unul foarte mare atunci când pelerinii se deplasează dintr-o localitate în alta cu mijloace de transport precum autocare.

 

"Acest lucru este extrem de necesar pentru că riscul major nu e numai participarea la faţa locului, riscul major e pe durata transportului. Dacă se stă în autocar sau maşină ore, e suficient să fie singură persoană infectată ca să se întoarcă toţi care au călătorit în mijlocul respectiv infectaţi acasă. Sper că populaţia ne înţelege această decizie, sărbătorile se fac, dar cu participanţi vor fi numai cei care au domiciliu sau reşedinţă în localitatea unde se desfăşoară activitatea respectivă”,

Raed Arafat.

 

 

”Ne organizăm doar într-o manieră preventivă”

 

Primarul Iaşului, Mihai Chirica, anunțase încă de luni că a cerut Ministerului de Interne să preîntâmpine, prin intermediul prefecturilor, organizarea de convoaie auto care să vină la Iaşi cu pelerini de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.

 

Mihai Chirica a spus că pericolul răspândirii coronavirusului este ridicat şi că primăria nu va asigura parcarea autocarelor cu credincioşi care vor veni la Iaşi în perioada următoare.

 

"Eu nu consider că este normal, dar nu pot eu, ca primar, să iau un drept legitim de deplasare a populaţiei. Noi ne organizăm doar într-o manieră preventivă. Noi nu încurajăm să fie sărutată racla, pentru că nu sunt condiţii fireşti de desfăşurare a unei sărbători religioase”.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store