Mesaje de dragoste pe clădirile din Centrul Vechi - AFLĂ cine le-a scris

 

Nici bine nu s-au finalizat lucrările de reabilitare din Centrul Istoric al municipiului că deja au început să apară şi adolescenţii care ţin cu orice preţ să iasă în prim plan prin acţiuni negative şi să îşi lase amprenta prin locurile pe unde trec.

Este şi cazul unui botoşănean de numai 17 ani care „înarmat” cu un spray colorat s-a apucat să lase mesaje de dragoste pe una dintre clădirile din Centrul Vechi al oraşului însă nu s-a mulţumit cu un imobil vechi ci şi-a îndreptat atenţia spre unul recent reabilitat. Mesajul care s-a dorit a fi transmis a fost privitor la iubirile tinereţii lui, Perla şi Casandra. A plătit însă pentru „dragostea nemărginită” cu suma de 100 de lei. „Astfel de fapte au mai fost constatate în Centrul Vechi şi au fost săvârşite de tineri. Este în primul rând o problemă de educaţie şi mentalitate. În cursul zilei de miercuri am amendat un tânăr în vârstă de 17 ani, cu amendă de 100 de lei, pentru că a scris pe una dintre clădirile recent renovate din Centrul Vechi. Am primit sesizări şi din partea cetăţenilor. Noi avem în permanenţă, 24 de ore din 24, o patrula care desfăşoară activităţi de patrulare în Centrul Istoric”, a declarat Bianca Albu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale. De altfel, problema din Centrul Vechi a fost ridicată în nenumărate rânduri dat fiind faptul că, în general cei care distrug bunurile publice sunt minoritarii din zonă, în acest sens, primarul solicitând ca o patrulă mixtă de poliţişti locali şi jandarmi să patruleze non stop în zonă pentru preîntâmpinarea unor astfel de fapte. (G.E.)