Mesaj RO-Alert aproape de Botoșani: Doi lei au scăpat din cușcă

Mesajul semnala ”prezenţa necontrolată a doi lei, în proximitatea grădinii zoologice”.

 

Doi lei au scăpat din cuşcă joi, la Grădina Zoologică din Rădăuţi, județul Suceava, locuitorii oraşului primind mesaj RO-Alert prin care erau avertizaţi să evite zona.

 

Potrivit administratorilor instituției, leii, care au ieşit în timp ce li se făcea curat în cuşcă, nu au părăsit incinta grădinii zoologice.

 

La această oră sunt aşteptaţi medicii veterinari care urmează să tranchilizeze animalele, pentru a fi capturate.

 

În momentul producerii incidentului, în incinta grădinii zoologice nu erau vizitatori.