Memorialul Ipotești deschide competiția pentru Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum

În perioada 12-15 iunie 2024, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, organizează cu sprijinul Ministerului Culturii și al Consiliului Județean Botoșani, Zilele Eminescu, ediția iunie. 

 

Pentru ediția din anul 2024, organizatorii propun un nou concept, care include: Festivalul de Debut, un târg de carte și gala de acordare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum. În cadrul acestor evenimente, vor avea loc: lecturi de poezie, mese rotunde, lansări de carte, dezbateri etc.

 

În privința Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum, Memorialul îl acordă anual, începând cu 1998, pentru poeţii, care au debutat în volum din anul precedent acordării premiului. 

 

Sunt invitați editurile și poeții care au debutat editorial în anul 2023 cu volum de poezie să trimită volume lor în vederea deliberării pentru ediţia 2024. 

Autorii ale căror volume vor intra în concurs sunt invitați să participe la Festivalul de debut, care va ave aloc în perioada 12-15 iunie. Organizatorii vor asigura cazarea, masa și o sumă forfetară pentru cheltuielile de transport.

 

Întrucât premiul se acordă în cadrul Zilelor Eminescu ediţia iunie 2024, volumele trebuie să fie expediate până la data de 15 mai 2024 la următoarea adresă: 

  • Memorial Ipotești − Centrul Național de Studii Mihai Eminescu, sat Ipotești, comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani, cod 717253, având pe plic precizarea Pentru Premiul Național de Poezie.

 

(Comunicat de presă)