Memorialul Ion Bordeanu încheiat cu Flavius Stoican, Mailat, șeful educației botoșănene și primarul – VIDEO & GALERIE FOTO

A doua zi din cadrul turneului care-i este dedicat portarului legendă a Botoșaniului „Ion Bordeanu” a fost dedicată copiilor născuți în 2010 care joacă fotbal în cadru organizat.

Și astăzi au intrat în competiție șase echipe, câștigătoarea fiind AS Unirea Săveni.

 

Fericire și dezamăgire în finală 

 

Finala a fost urmărită de primarul comunei Curtești, Marcel Anton, inspectorul școlar general, Bogdan Suruciuc iar din partea FC Botoșani de antrenorul principal, Flavius Stoican și Sebastian Mailat, golgheterul echipei la acest moment.

 

Toți cei prezenți alături de copii, profesorii lor, membrii Asociației Județene de Fotbal (AJF) și câțiva părinți au participat și la premiere.

 

 

„Sigur că în orice competiție trebuie să existe un învins și un învingător. Până la urmă onor învinșilor, felicitări învingătorilor. Ăsta e fotbalul, ăsta e sportul, trebuie să acceptăm, trebuie să ne pregătim și mai bine ca pe viitor să devenim și mai buni, pentru că nu se termină nimic cu o înfrângere sau cu o victorie. Sportul ăsta înseamnă foarte, foarte multă muncă”,

Bogdan Zanfirescu, președintele AJF Botoșani

 

Fiul regretatului Ion Bordeanu a transmis că se implică an de an alături de AJF pentru a menține vie memoria tatălui său, dar mai ales pentru că fostul portar a iubit nespus fotbalul, iar performanțele locale trebuie continuate, inclusiv prin descoperirea de copii talentați.

 

 

„Sper ca acest turneu să aibă cât mai multe ediții și să cinstească cumva memoria tatălui meu care a fost un sportiv care majoritatea carierei lui a fost la CS Botoșani, și-a dedicat aproape toată viața lui acestei echipe. Vreau să felicit toate echipele participante la acest turneu, și cele de ieri și cele de azi și sper ca mulți dintre voi să ajungeți acolo sus unde probabil vă propuneți în viața de fotbalist”,

Alin Bordeanu, antrenor cu portarii FC Botoșani

 

Inspectorul general prezent la memorial

 

Șeful educației botoșănene a transmis felicitări organizatorilor și li s-a adresat în special copiilor, actorii principali ai acestui turneu care s-au bucurat de fotbal, unii fericiți, alții dezamăgiți.

 

„Nu știu dacă voi vă dați seama copii, dar prin participarea voastră astăzi, aici, continuați istoria pe care a făcut-o Ion Bordeanu. Eu sunt la bază profesor de educație fizică și am jucat și eu ca voi fotbal. Și aș spune că toți sunteți învingători, toți ați câștigat astăzi prin participarea voastră aici, pentru că a face sport și a alege să faci sport în detrimentul jocului pe calculator sau statului pe telefon înseamnă foarte mult. Sportul înseamnă viață, vă doresc să aveți viață lungă”,

Bogdan Suruciuc, inspector școlar general

 

Memorialul Ion Bordeanu, ediția din 2023 a fost organizat în premieră în Sala de Sport a Primăriei Curtești.

De altfel, comuna a avut echipă în finală, învinsă la limită de cea din Săveni cu scorul de 2 – 1. Primarul și-a încurajat copiii care au ieșit pe locul doi.

 

„Mă bucur că astăzi și ieri am putut fi gazda acestei frumoase competiții, felicit toți copiii care au participat la această întrecere frumoasă, felicit profesorii care s-au ocupat de educarea voastră cât și părinții pentru că v-au îndrumat să faceți un sport. Așa după cum știți, minte sănătoasă, într-un corp sănătos. De fiecare dată când vom avea apel din partea forurilor județene pentru a organiza o activitate de genul acesta și nu numai, noi vom fi deschiși și vă așteptăm cu drag la orice competiție sportivă și nu numai și la activități școlare și extrașcolare”,

Marcel Anton, primarul comunei Curtești

 

Flavius Stoican, printre copii

 

Antrenorul principal de la FC Botoșani a urmărit cu plăcere finala și chiar a avut câteva comentarii privitoare la scorul strâns.

Înainte de asta a felicitat Primăria Curtești pentru modul în care arată sala de sport.

Apoi li s-a adresat copiilor din echipele învinse.

 

 

„Copii, astăzi n-ați pierdut doar voi o finală. Vreau să vă spun că eram sus acolo și am văzut o echipă care ați dorit, ați jucat, a fost poate neșansa și vreau să țineți capul sus pentru că sunteți jucători care puteți ajunge și la un nivel mult mai mare. Chiar dacă ei au câștigat, Unirea Săveni”.

 

Următorul mesaj a fost pentru învingători:

 

 

„Sunteți o echipă care, din oraș de la voi a plecat un jucător pe care îl avem în echipă. Se numește David Gabriel, «Gabone» îi spunem noi. A plecat exact așa ca voi, de mic, și-a îndeplinit visul. De ce? Pentru că a muncit. Același lucru vreau să-l faceți și voi și voi toți ceilalți pentru că se poate. Important acum este ca voi să vă atingeți țelul vostru și scopul vostru de a ajunge fotbaliști. Nu doar că v-a înzestrat Dumnezeu cu talent, sigur v-ați apucat de meseria asta pentru că aveți talent. Trebuie să munciți și să credeți în visul vostru”.

 

Iar spre final și-a dezvăluit o dorință proprie, de a avea cât mai multă continuitate la Botoșani:

 

„Să dea Dumnezeu ca și eu să fiu mai mult timp aici ca să mai prind astfel de evenimente. Nu în ultimul rând, Aline, felicitări pentru că duci numele tatălui tău mai departe, bravo ție și bravo tuturor care sunteți aproape de această competiție”.

 

Numele lui Sebastian Mailat a stârnit rumoare printre copiii care s-au așezat mai apoi la coadă pentru a face fotografii cu jucătorul care a înscris cele mai multe goluri în acest sezon pentru FC Botoșani. Ba chiar unul dintre puști s-a apropiat sfios și l-a întrebat: „Cum te-ai simțit când ai înscris golul victoriei la Craiova?”.

 

„Vreau să vă mulțumesc pentru această invitație, a fost o plăcere să-i văd pe acești copii că se bucură de fotbal. Sper să vă bucurați în continuare, să fiți serioși și să învățați, că este foarte important. Să vă bucurați de acest turneu, de această victorie iar cei care ați pierdut să țineți capul sus și să fiți la fel de motivați”,

Sebastian Mailat, golgheter FC Botoșani

 

Clasamentul final al turneului pentru mediul rural a fost:

 

Locul 1 – AS Unirea Săveni

Locul 2 – ACS Unirea Curtești

Locul 3 – ACS Viitorul Broscăuți

Locul 4 –  AS Real Hudești

Locul 5 – AS Sportul Flămânzi

Locul 6 -  AS Columna Roma

 

Au fost acordate și premii suplimentare după cum urmează:

 

Trofeul fair-play:  AS Real Hudești

Golgheterul turneului: Claudiu Derscanu (ACS Viitorul Broscăuți)

Cel mai tehhnic jucător: Gabriel Eduard Cojocariu (AS Unirea Săveni)

Cei mai buni portari: Mihai Adrian Chiriac (AS Unirea Săveni), David Nacu (ACS Viitorul Broscăuți).