Mega-razie în cluburi şi Centrul Vechi, barmani & bodyguarzi atenţionaţi,găşti sparte

 

Poliţiştii botoşăneni au derulat în noaptea de vineri spre sâmbătă o nouă acţiune de proporţii pe linia menţinerii ordinii și liniștii publice. Sprijiniţi de Serviciul Acţiuni Speciale – IPJ Botoşani, s-au deplasat în Centrul Vechi și străzile adiacente, precum și în mai multe cluburi şi baruri cu program prelungit.
razie Politia Botosani in cluburi

Zeci de legimitări în cluburi

Poliţiştii au legitimat 33 de persoane, 10 dintre acestea fiind atenţionate cu privire la comportamentul adoptat în locuri publice şi au dispersat cinci grupuri de persoane care, prin prezenţă şi comportament, tulburau ordinea şi liniştea publică. Totodată, cinci barmani şi bodyguarzi din cluburi au fost atenţionaţi în legătura cu respectarea legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Tânăr prins beat la volan

De asemenea, poliţiştii rutieri au verificat în trafic 46 de autovehicule, conducătorii auto fiind testaţi alcoolscopic. Au fost aplicate şi 12 amenzi în valoare totală de 2.200 lei, pentru abateri prevăzute de legea 61/1991 sau legislaţia rutieră.
În timpul acţiunii poliţiştii l-au depistat în trafic pe Răzvan Ţ., de 22 ani, din municipiul Botoșani, conducător auto aflat sub influenţa alcoolului şi care a refuzat prezentarea documentelor de identitate şi cele ale autovehiculului pe care îl conducea. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aer expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la Spitalul Județean Botoșani, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.

Un puştan a bătut un bărbat şi i-a distrus şi maşina

În cartierul Parcul Tineretului, poliţiştii l-au depistat pe Ionuţ P., de 21 ani, din municipiul Botoșani, care a produs scandal public şi l-a bătut pe M. I., de 27  ani, din municipiu, aflat în staţia taxi „Donici”, distrugând totodată caroseria autoturismului condus de partea vătămată.
La acţiune au participat 23 de poliţişti rutieri, de ordine publică, investigaţii criminale, precum şi din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale.
CITEŞTE ŞI:
 Razie nocturnă în discoteci soldată cu ploaie de amenzi