Mega-prosteală pe faţă : La 10 zile de la „inaugurarea” lui Ponta, nici un utilaj în judeţ pe „drumul morţii” – VIDEO & GALERIE FOTO

 

Pe zi ce trece devine tot mai clar: inaugurarea lucrărilor de la „drumul morţii” în prezenţa premierului Victor Ponta şi a întregii şefimi din judeţele Botoşani şi Suceava nu a reprezentat altceva decât o uriaşă păcăleală la adresa sutelor de mii de oameni din cele două unităţi administrativ-teritoriale. Marţi s-au împlinit exact zece zile de când, la Cabana Stejarul, prim-ministrul a dat simbolic startul reabilitării DN 29. Dacă atunci pe porţiunea Baisa – Steajarul se circula pe un singur fir, desfăşurarea de forţe fiind impresionantă, cu aproximativ o sută de utilaje la lucru ale SC Spedition UMB SRL, ieri, în afara câtorva indicatoare, nimic nu mai amintea de uriaşa mobilizare din data de 12 octombrie.
reabilitare drum botosani suceava

Nici un utilaj pe teritoriul Botoşanilor

Pe toată secţiunea şoselei aflată pe teritoriul judeţului Botoşani nu se afla la lucru nici măcar un singur utilaj. Apoi, în condiţiile în care prefectul de Suceava susţinea săptămâna trecută printr-un comunicat că s-ar interveni cu aproximativ o sută de utilaje, pe teritoriul judeţului vecin se aflau la ora 12:00 doar ceva peste 20, pentru ca pe la 13:00 să fie mai puţin de 10, majoritatea în zona Salcea. Ca prin minune, au dispărut excavatoarele, buldozerele şi camioanele de la SC Spedition UMB SRL şi de la baza din comuna Dumbrăveni. Ieri la amiază acolo mai erau doar noua maşini, în condiţiile în care la începutul săptămânii precedente baza era arhiplină, zeci de utilaje de la firma controlată de Dorin Umbrărescu aflându-se acolo. Toate acestea deşi ieri a fost foarte cald pentru octombrie, fiind o vreme prielnică pentru lucru.

Graficul de lucrări a ajuns în faza în care la Botoşani nu se face nimic

Contactat marţi de Botoşăneanul, deputatul Andrei Dolineaschi, cel care a anunţat demararea lucrărilor, a evitat să dea explicaţii pe teme dispariţiei utilajelor. „Nu ştiu, mi-a mai spus cineva şi am vorbit cu directorul de la Regională şi mi-a zis că acesta-i graficul de lucrări pentru că se lucrează acum la extinderea unei părţi, se lucrează la şanţuri şi se respectă exact graficul asumat de CNADNR cu constructorul, nimic ieşit din comun. Daţi-i un telefon directorului ca să nu spuneţi că vă duc eu cu vorba”, ne-a declarat Andrei Dolineaschi, preşedinte PSD Botoşani.
[[banner]]

Anul acesta maxim se mai curăţă şanţurile

Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi susţine că lucrările sunt în grafic.
„Se face caseta de la Botoşani spre Suceava, eu nu ştiu exact la ce kilometru au ajuns, eu ştiam că au intrat deja în judeţul Suceava pe casetă şi nu intra cu caseta şi pe partea cealaltă de drum pentru că s-ar îngusta drumul şi pe sezonul rece ar putea crea probleme de trafic. De aceea se continuă cu lucrările care se mai pot face, decolmatări de şanţuri şi alte chestii de genul acesta”, ne-a declarat Ovidiu Laicu. Întrebat de reporterul Botoşăneanul despre scăderea dramatică a utilajelor aflate la lucru faţă de în urmă cu o ăsptămână şi ceva, acesta a răspuns că s-ar folosi câte utilaje este nevoie. Cum de în ziua vizitei premierului era nevoie de o sută de utilaje în Botoşani, iar acum de nici unul, iar pe tot drumul de vreo 10 – 25, rămâne un mister.
Tot aşa cum rămâne şi finanţarea în condiţiile în care investiţia se ridică la 84 milioane, iar pentru anul acesta s-a asigurat doar un milion de lei. Cei de la DRDP Iaşi i-au promis premierului că termină reabilitarea DN 29 în 2014. Tot mai multe forţe politice din Botoşani şi Suceava reclamă faptul că inaugurarea nu a fost decât un spectacol de imagoine şi că, în realitate, nu se prea lucreară la modernizarea drumului Botoşani - Suceava. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
 Premierul la Stejarul de pe drumul morţii: Edilul face un drum care-i gata, pe Ponta îl izbeşte ruşinea, Doiniţa se trezeşte mai devreme decât Verginel, totul în faţă la... AF Ţurcanu - FOTOGALERIE




CITEŞTE ŞI:
 Mobilizare ca la PCR pentru Ponta,camioane dispărute şi primari PDL - GALERIE FOTO

Aşa se "lucrează" pe DN 29, la Botoşani


[[galerie-foto]]

Aşa se lucrează pe DN 29, la Suceava


reabilitare drum botosani suceava








Baza auto de la Dumbrăveni golită de utilaje


 baza auto spedition umb dumbraveni





VEZI ŞI:
 Linişte şi pace pe drumul spre Suceava, nici un utilaj la lucru – VIDEO & GALERIE FOTO