Ziua și contestația la Biroul Electoral al Circumscripției nr. 1 de la municipiul Botoșani. Înclină balanța cu privire la numărul acestor plângeri, reprezentanții Filialei Județene a Partidului Național Liberal (PNL) Botoșani. Ultima nemulțumire a fost privitoare la cele două zile în care parcul de agrement Cornișa, aflat la stadiu de șantier și-a deschis porțile pentru cetățeni.
Acțiunea a fost organizată de Primăria Botoșani cu scopul clar ca, botoșănenii interesați să vadă cu proprii ochi gradul de realizare al obiectivelor din incinta acestui complex de agrement. Adversarii politici de la PNL au considerat că acest eveniment – Ziua Porților Deschise la Cornișa, nu a fost decât o acțiune electorală mascată menită să aducă voturi candidatului PSD, primarul în exercițiu, Ovidiu Portariuc.
Contestația la Biroul Electoral a fost depusă duminică, 15 mai 2016.
”Se fac mai multe referiri la încălcarea unor dispoziții legale cum ar fi: încălcarea dispozițiilor legale referitoare la transportul public de persoane, neluarea măsurilor de protecție și securitate în muncă având în vedere că este vorba despre un șantier nefinalizat, neasigurarea însoțirii grupurilor de copii și elevi de către persoane autorizate”
Judecător Adrian Toporăscu, președintele BECM
Că ar fi fost încălcate dispozițiile legale prin care două firme de transport persoane au efectuat mai multe curse pe traseul parcarea magazinului Botoșani – parcul Cornișa, fără să fi transmis în prealabil către Ministerul Transporturilor tabele care să cuprindă numele și prenumele pasagerilor.
De asemenea PNL a reclamat că nu s-au completat foi de parcurs și nici nu ar fi existat un contract între cei care au comandat transporturile și cei care l-au efectuat și nici o dovadă a plăților.
În plus, pe șantier s-ar fi pus în pericol vizitatorii având în vedere că acest obiectiv nu a fost predat beneficiarului în totalitate. Iar pentru copii, nu s-ar fi asigurat un cadru didactic pentru maximum 10 elevi.
”Se mai reclamă faptul că s-a făcut propagandă electorală prin acele anunțuri prin care primarul în funcție și candidat pentru reînvestire face invitație publicului doritor să viziteze acest parc, punându-se și o fotografie. Acestea sunt punctele din plângerea pe care PNL le-a formulat”
Judecător Adrian Toporăscu, președintele BECM
Magistratul de la Biroul Electoral a fost de acord cu faptul că o parte dintre punctele cuprinse în contestație sunt de competența altor autorități.
”Nu pot să mă pronunț dar aparent ar fi câteva dintre puncte care nu prea au legătură cu Biroul Electoral, vizează alte aspecte”
Judecător Adrian Toporăscu, președintele BECM
Și, într-adevăr, la o zi de la depunere, contestația a fost soluționată iar în decizie s-a arătat printre altele că: ”membrii biroului electoral consideră că primele trei puncte nu sunt de competența biroului, ci de competența altor organe ale statului, astfel încât trebuie să se adreseze acestora”.
Componenții BECM au mai considerat că evenimentul nu poate fi catalogat ca o acțiune politică având în vedere că a fost amânat de la finele lunii aprilie, din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Ca atare, s-a respins contestația ca fiind nefondată.
CUM A FOST LA CORNIȘA: