Medierea de la Direcţia Copilului: S-au înţeles şi nu prea

 

Medierea dintre Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Sindicatul Impact a debutat în cursul zilei de miercuri, 12 mai cu o întîlnire a părţilor aflate în conflict şi mediatorul Liviu Axinte.

Şedinţa s-a ţinut pe „teren neutru”, respectiv la sediul Ligii Sindicatelor din Învăţămînt şi s-a desfăşurat pe parcursul a aproximativ două ore. Au participat membrii din conducerea Sindicatului Impact, iar din partea DGASPC, directorul executiv Liviu Rădăşanu, cel economic, Doina Nacu şi Cătălina Lupaşcu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean. Aşa cum era de aşteptat, medierea se va întinde şi în cursul săptămînii viitoare, cînd va avea loc o nouă rundă de discuţii cu mediatorul. Pînă atunci însă, se pare că pînă la urmă părţile ar fi căzut de acord asupra a două variante care vor discutate în cursul zilei de luni. „Mediatorul ne-a oferit practic două variante după ce a analizat păunctele noastre de vedere. Prima dintre acestea ar fi acordarea celor două sporuri pentru care ne luptăm doar angajaţilor care să zicem că sunt încadraţi pe posturi mai dificile. Cea de-a doua ar fi de diminuare a cuantumului la refacerea capacităţii de muncă de la 140 de lei să zicem la 100 de lei, iar masa caldă să rămînă la 7 lei pe zi. Rămîne ca în cursul zilei de luni să avem o nouă discuţie cu conducerea Direcţiei pentru a vedea care din aceste două variante ar fi acceptabilă, urmînd ca miercuri să avem o nouă întîlnire cu mediatorul”, a declarat Nicolae Macovei, lider Sindicatul Impact. Totodată, mediatorul a solicitat ordonatorului principal de credite, respectiv Consiliul Judeţean o poziţie în privinţa susţinerii bugetare a acestor drepturi financiare în cazul în care s-ar ajunge la o înţelegere pentru acordarea unui cuantum diminuat.