Medicul Mariana Pitrop a contestat la Tribunal decizia de suspendare din funcție

Solicitarea adresată instanței de judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani ieri, 31 august 2023.

 

În aceeași zi medicul Mariana Pitrop a oferit declarații la Colegiul Medicilor Botoșani.

 

Doctorița care se afla de gardă în ultima noapte din viața Alexandrei Ivanov a fost suspendată din activitate pentru o perioadă de 90 de zile, în urma unei decizii luată de fosta conducere a Spitalului Județean Mavromati.

 

Decizia a fost contestată la secția civilă a Tribunalului Botoșani. Instanța nu a fixat deocamdată termen pentru judecarea acestei cauze.

 

Până la acest moment niciunul dintre medicii de la Secția de Obstetrică și Ginecologie nu a ieșit public cu un punct de vedere privitor la cazul pacientei Alexandra Ivanov.

 

Au contestat deciziiile de suspendare a contractelor de muncă și asistenta Ramona Mariana Baltă dar și infirmiera Carmen Hilda Saviciuc.

 

Conform declarațiilor care au apărut public între timp, singura care s-ar fi îngrijit de Alexandra în noaptea de 17 spre 18 august 2023 ar fi fost asistenta medicală.