Medicii de gardă de la UPU Dorohoi, plăți din resursele proprii ale spitalului: Nu avem un punct de vedere al Ministerului Sănătății

Linia de gardă a Centrului de Primiri Urgenţe a Spitalului Municipal Dorohoi va fi plătită în continuare de unitatea spitalicească. Încă de anul trecut spitalul a făcut demersuri pentru deschiderea liniei de gardă, dar şi finanţarea acesteia de către Ministerul Sănătăţii.

 

Linia de gardă a fost înfiinţată în luna octombrie 2014 este asigurată de patru medici şi un anestezist. Doi dintre medici fac naveta de la Botoşani pentru a fi în slujba pacienţilor. În prezent garda începe în fiecare zi de la ora 15.00 după amiaza şi durează pănă a doua zi. Spitalul mai are pe listă un medic pentru situaţii de urgenţă, care este plecat în concediu în creşterea copilului, dacă va reveni la serviciu, atunci se va reduce şi timpul de gardă.
Nu avem niciun punct de vedere al Ministerului Sănătăţii. Deocamdată Spitalul Dorohoi a finanţat din resurse proprii, cu 20.000 de lei, linia de gardă. Înfiinţarea acesteia este un lucru benefic şi vom căuta să mai scoatem la concurs un post de medic generalist pe care să-l specializăm în medicina de urgenţă” a afirmat Stelian Gherasim, managerul spitalului.
(M.A)
CITEȘTE:
 Un spital din județ va primi fonduri pentru echipamente medicale