Medicii care ”salvează omenirea”, protest la sediul direcției: S-a ajuns la limită, nu mai avem bani, nu mai avem materialeFOTOGALERIE

Medicii veterinari au protestat luni la sediul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA). În jurul orei 10:30, patru cadre din localitățile Vlădeni, Pomârla, Broscăuți și Unțeni se aflau la intrarea în curtea instituției din strada Tudor Vladimirescu.

 

Medicii veterinari se plâng că nu au mai primit bani de la DSVSA


A fost de fapt o pichetare, oamenii nu au scandat lozinci, în schimb au afișat pancarte pe care se putea citi: ”Respectați prevederile legii 236/2019 și OUG 117/2020”, ”ATENȚIE! Suntem parte a sistemului de sănătate publică!”, ”Medicul uman salvează omul, medicul veterinar salvează omenirea”.


Medicii care derulează contracte cu DSVSA se plâng că, din cauza unor aspecte birocratice, au rămas fără finanțare și că nu își mai pot desfășura activitatea, fiind lipsiți inclusiv de mijloacele financiare necesare pentru achiziția materialelor de protecție.


”S-a ajuns la limită, nu mai avem bani, nu mai avem materiale, nu avem echipamente de protecție, suntem puși într-o situație de risc major și din punct de vedere al îmbolnăvirii personalului și din punct de vedere al transmiterii bolii la animale din curte în curte. Noi practic ar trebui să avem echipamente pentru fiecare gospodărie în care intrăm, să ne schimbăm echipamentul când ieșim din gospodăria respectivă ca să nu transmitem chiar noi boala mai departe”,


Alexie Bobuțac, medic veterinar din Vlădeni.

 

Azi în Botoșani și tot azi în toată țara


Acesta a adăugat că președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a făcut tot posibilul pentru ca medicii concesionari să fie plătiți conform legii 236/2019, însă la serviciul de contabilitate a apărut o împotrivire.


”Suntem blocați, de o lună n-am primit nici un ban. Legea trebuia să fie aplicată din iunie și din cauza tergiversărilor de la nivelul ANSVSA noi am rămas fără bani”,


Alexie Bobuțac, medic veterinar din Vlădeni.


Pentru a respecta normele de distanțare fizică în pandemie, medicii veterinari au protestat pe serii de câte patru, înlocuindu-se unii cu alții la câteva ore.


Manifestarea a fost organizată de Colegiul Medicilor Veterinari și s-a desfășurat simultan în mai multe localități din țară, inclusiv la București, acolo unde reprezentant la protest a fost președintele filialei județene.


”Prestatorii activităților prevăzute la alin. (2) (medicii veterinari concesionari – n.r.), care asigură un program zilnic de opt ore, cu excepția zilelor de sâmbătă și duminică și a sărbătorilor legale, primesc lunar, pentru fiecare contract subsecvent, pe perioada de derulare a acestuia, suma de 10.000 lei, exclusiv TVA, din bugetul Autorității, pentru transportul probelor, ridicarea produselor și tipizatelor necesare, instruirea și formarea profesională aferentă activităților contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informațiilor privind lanțul alimentar, bunăstarea și condițiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situații de urgență, precum și pentru inspecția și certificarea animalelor destinate sacrificării”,


Art 1, alin.7 din OUG 117/2020

 

”De acasă nu putem aduce bani”


Directorul DSVSA Botoșani s-a întâlnit cu manifestanții și le-a explicat că problemele pe care le ridică nu pot fi rezolvate la Botoșani. De altfel, aceștia i-au și transmis că nemulțumirile lor se îndreaptă spre structura centrală.


”Este o acțiune organizată la nivel național. Am discutat cu ei, i-am întrebat dacă din cauza noastră au probleme și mi-au spus că nu, doar că este un semnal pe care ei vor să-l tragă la nivel național. Este acea ordonanță 117, noi am semnat contract, am semnat tot, numai că este o disensiune la nivel de autoritate, compartimentul economic nu vrea să facă deschiderea plăților. De acolo e problema, noi de aici ne-am făcut toate treburile la timp, dar fără banii alocați de ei, noi aici nu avem ce să facem (...). Nu ne dau bani, noi nu avem ce da de aici, că de acasă nu putem aduce bani, noi suntem ordonatori terțiari de credite”,


Mihai Țurcanu, director DSVSA Botoșani.


Șeful instituției a menționat că activitatea sanitară – veterinară în județ nu este deocamdată foarte afectată de acțiunile revendicative deoarece medicii veterinari nu ar fi intrat efectiv în grevă.


”Am verificat astăzi personal și ceilalți nu au întrerupt lucrul”,


Mihai Țurcanu, director DSVSA Botoșani.


A precizat că medicii veterinari concesionari depun facturile la DSVSA la sfârșitul fiecărei luni și după o lună și jumătate își primesc banii.

 

În jur de 70 de medici veterinari botoșăneni au contracte cadru de prestări servicii încheiate cu DSVSA.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store