Medicii botoșăneni ar putea face gărzi la domiciliu din 2012

 

Medicii botoşăneni ar putea face de anul viitor gărzile la domiciliu. Potrivit unei modificări a Ordinului ministrului Sănătăţii a Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar, nopţile albe ale doctorilor vor putea fi înlocuite cu deplasarea doar la solicitarea acestora la pacient.
De asemenea, serviciile medicale prestate vor fi plătite cu 50% din suma achitată unui medic pentru efectuarea unei gărzi, iar dacă pe parcursul nopţii în care este de serviciu nu se face nicio solicitare la adresa lui, nu este necesar să se deplaseze de acasă. Mai mult, aceste gărzi pot fi făcute şi de personal medical care nu lucrează în cadrul unităţii sanitare. „Este un mod civilizat de a face o gardă ca medicul să nu stea o noapte întreagă la spital. Este mai mult adresat specializărilor unde nu este necesară prezenţa medicilor în permanenţă, ca oftalmologii, ORL-ilştii. S-a mai implementat odată acest sistem, dar era o bătaie de joc la adresa medicilor pentru că se plătea exact timpul cât a fost necesară intervenţia şi medicul nu câştiga nici cât a dat pe taxi”, a declarat Doru Culiceanu, preşedintele Colegiului Medicilor Botoşani.
Cei care s-au opus comasării celor trei spitale susţin că acest act normativ ar fi salvat de la desfiinţare Spitalul de Copii, în cazul în care o dată cu formularea criteriilor de clasificare s-ar fi dat şi această lege care permite efectuarea gărzilor de la domiciliu. „Ar fi trebuit să se analizeze mai profund situaţia spitalelor botoşănene. Iată că ni se dovedeşte încă o dată că Ministerul a găsit soluţii şi pentru alte spitale care nu s-au comasat care nu au făcut această mare greşeală. Pe Ministerul Sănătăţii, la capitolul transparenţă a apărut un proiect de lege care va intra în vigoare după 30 de zile aşa cum este procedura legală, proiect prin care garda se poate asigura cu maxim doi medici angajaţi, restul asigurându-se de medic la domiciliu, chemat de câte ori este nevoie. (...) Acest proiect de lege dacă ar fi apărut o dată cu clasificarea spitalelor ar fi fosr cu siguranţă Spitalul de Pediatrie”, a declarat Cătălina Lupaşcu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean. (E.Ş.)