Medici-escroci, depistați de polițiști: Zeci de bolnavi urmau sfaturi date de „oameni în halate albe”

Reporterii de la Botoșăneanul vă prezentau într-un articol anterior cum industria pseudo-medicinei este în continuă ascensiune și cum se lasă oamenii păcăliți de așa-zișii „doctori”. Iată că o parte dintre aceștia au fost luați în vizor de oamenii legii.

 

Câmpul medicinei este unul vast și tratamentele sunt din ce în ce mai variate pentru afecțiuni de toate felurile – acesta este domeniul speculat de practicanții unor științe care nu se învecinează cu medicina, dar care promit vindecarea unor boli care storc din bolnavi și ultima fărâmă de speranță.

Și tocmai aici „atacă” acești vindecători, spune președintele Colegiului Medicilor din Botoșani, doctorul Doru Culiceanu. „Întotdeauna firea umană vrea altceva și ei chiar au priză la public. Aici e un mister, e altceva. Și propaganda se face de la om la om, cei mai creduli sunt cei mai buni agenți de marketing. Nu ar fi nicio problemă dacă nu s-ar ignora tratamentul clasic care are este de multe ori vital. Aici este pericolul”, menționează doctorul.

Un caz concret s-a petrecut în comuna Corni din județul Botoșani nu cu mult timp în urmă. Câțiva indivizi cu halate albe și-au instalat un semi-cabinet unde efectuau analize și ofereau prescripții bolnavilor care vedeau în aceste tratament ultima speranță. „Dosarul este în lucru, ei aveau un aparat de biorezonanță, nu erau nici medici, nu aveau nici măcar documente că îl utilizează, că au urmat niște cursuri, și acum dosarul este în lucru”, a precizat președintele Colegiului Medicilor Botoșani.

Marele pericol, spune acesta, este că mulți bolnavi ignoră tratamentul dat de medici pentru a recurge la sfaturile oferite de acești vindecători „care nu au nicio bază, niciun studiu, au un magnetism propriu, un anumit dar natural, dar deja trecem în partea cealaltă pe care o respingem”.

(C.B.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:43969:Vrăjitorie sau medicină? CE șmecherii se mai practică pentru a stoarce bani de la botoșăneni ]]