Medicii de la cabinetele medicale de familie din Botoşani s-au lăsat păcăliţi de pacienţi. Mai exact, pentru a putea beneficia de reţete compensate, pensionarii trebuie să aibă un venit de maxim 700 de lei şi să dea o declaraţie pe proprie răspundere precum că nu mai au şi alte venituri, însă nu toţi au procedat aşa. Unii dintre pacienţi aveau un venit lunar peste cel menţionat.
Potrivit reprezentanţilor
Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Botoşani, în cadrul controalelor lunare pe care le efectuează la medicii de familie au fost constatate deficienţe privind eliberarea reţetelor compensate.
„S-a constatat, într-adevăr, că sunt anumite medicamente care nu au fost prescrise corect la nivel de compensate, în funcţie de veniturile pe care le au unii pensionari. Fie nu exista declaraţie, fie acele persoane aveau venituri mai mari decât cele declarate. Am constatat câteva, una-două nu au fost exagerat de multe, iar sumele imputate medicilor au fost de câţiva zeci de lei”, a spus
Costel Lupaşcu, directorul CAS Botoşani.
De asemenea, şeful
CAS Botoşani a mai precizat că majoritatea medicilor de familie cunosc personal toţi asiguraţii şi ştiu dacă obţin sau nu venituri suplimentare. Nu în ultimul rând, directorul a mai menţionat că, după verificările care s-au făcut s-a constatat o scădere a numărului de prescripţii incorecte, de unde ar rezulta că medicii au fost mai vigilenţi în a scrie reţetele compensate.
(A.D.)
[[banner]]
CITEŞTE:
Sancţiuni pentru concedii medicale şi reţete "pe ochi frumoşi"