Spitalul Județean Mavromati continuă să se îmbunătățească pe partea de servicii medicale oferite botoșănenilor, atât din punctul de vedere al dotărilor cât și al echipei de medici.
În urmă cu un an au început să activeze la Botoșani doi medici specialiști de pe Secția Urologie a Spitalului Județean Mavromati.
Unul dintre ei este Almanasreh Omar, medic specialist urologie, născut în Iordania.
„Este un coleg tânăr, venit din Clinica Orologică din Iași. El, într-adevăr, are dublă cetățenie, dar asta este o chestie personală. Este un medic bun, deci, dacă ar fi să vorbim în termeni fotbalistici, am achiziționat un jucător bun, suntem mulțumiți de el, suntem mândri de el, se descurcă foarte bine la urgențe și, vă spun sincer, de multe ori îi cerem și părerea în diverse situații. Dar vorbim de generația tânără, care vine din spate și încercăm cu medici tineri care vin cu entuziasm, profesioniști care vor să facă treabă. Și care nu sunt obosiți.”,
Dorin Bodnar, medic șef Secția Urologie
Venirea la Botoșani a celor doi medici specialiști a însemnat și trecerea la o nouă etapă, respectiv intervențiile chirurgicale endoscopice.
Și mulți pacienți care înainte erau tratați la Iași, beneficiază de operații chirurgicale la Botoșani, grație echipei medicale de pe secția de urologie.
„În mare parte efectuăm operații endoscopice, ceea ce este un plus pentru județul Botoșani. Această trecere de la chirurgia clasică la chirurgia endoscopică făcându-se cu câțiva ani în urmă. Acum cu achiziționarea, în ghilimele, a doi tineri specialiști, care au venit cu tehnici mai noi, dar și cu mentalitate mai bună, am reușit să reducem numărul cazurilor trimise în clinicii în universitate. Putem spune că aproximativ 90% din pacienții pe care noi îi trimiteam în clinică universitară din Iași, la Spitalul Parhon din Iași, deci 90% din acești pacienți nu mai merg către clinici și îi putem trata la nivelul acestei secții”,
Dorin Bodnar, medic șef Secția Urologie
Medicul de origine iordaniană susține că s-a integrat extrem de bine în Spitalul Județean Mavromati unde a avut parte de suport din partea colegilor. Ba chiar îi place și orașul care este mult mai liniștit față de capitala Moldovei.
„Colegul de aici cu care am lucrat la Iași m-a ajutat, este o persoană de treabă. Toate persoanele de aici sunt de treabă și am zis să vin ca să spun așa pe scurt. Am venit în urmă cu un an de zile, fix pe 19 se face un an de când sunt aici la Botoșani. Am niște colegi foarte de treabă, orașul mi se pare foarte drăguț, mai puțin aglomerat decât Iași, știți cum e acolo, Iașul este un oraș mare”,
Almanasreh Omar, medic specialist urologie
A încercat să aducă și alți tineri în colectivul medical de la Botoșani însă preferințele rezidenților sunt diferite de la un medic la altul.
„Eu am încercat să fac reclamă dar acum depinde de fiecare cu pretențiile lui. Sau sunt persoane care vor să fie în orașul în care au fost născute, de exemplu, ori în centrele universitare mari. Cred că aici este problema. Cine vrea liniște și familie cred că aici este cel mai bine”,
Almanasreh Omar, medic specialist urologie
Secția de Urologie a Spitalului Județean Mavromati ar mai avea nevoie de încă doi medici specialiști pentru a fi asigurată și linie de gardă continuă.
Iar pe termen scurt aceasta este una dintre prioritățile noii conduceri a spitalului, pentru ca medicii existenți să nu mai fie nevoiți să efectueze gărzi la domiciliu.