Medic botoșănean condamnat pentru mită: INTERCEPTĂRI făcute publice - De la DNA vă deranjăm, ce faceţi, domnu’?

Un stomatolog judecat pentru fapte de corupţie în dosarul presupuselor mite de la Catedra de Anatomie a UMF a fost găsit vinovat de instanţă.

 

El îi ţinea hangul, la telefon, unui „sforar“ de la UMF, care aduna bani de la studenţi pentru a-i da profesorilor.

 

Un medic a fost condamnat de Tribunalul Iaşi la 2 ani de închisoare cu suspendare după ce a fost găsit vinovat pentru complicitate la trafic de influenţă. Andrei Cheban, care este stomatolog în judeţul Botoşani şi absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Iaşi, nu a recunoscut faptele, el fiind condamnat în baza unor convorbiri telefonice, interceptate, pe care le-a purtat cu un alt tânăr care cerea bani pentru a „aranja“ examene la UMF, scrie Ziarul de Iași.

 

În dosar se arată Andrei Cheban s-a implicat în activitatea lui Vladimir Păun care este din Dorohoi prin «sprijinul moral acordat celui din urmă prin încurajarea în comiterea de acte de traficare a influenţei prin abordarea studenţilor interesaţi direct ori prin intermediarii „arabi“ pentru „a face lovele“, îndrumarea în colectarea sumelor de bani, specularea inclusiv a perioadei optime de comitere a actelor ilicite constând în fraudarea examenelor din timpul RR-urilor».

 

Alături de Andrei Chebac, judecătorii au mai condamnat, la aceeaşi pedeapsă, şi o femeie, Gabriela Cătănoiu, care ar fi dat şi ea bani pentru a fi admisă la un examen. Decizia de condamnare nu este definitivă, iar avocaţii lui Chebac, care nu au dorit să o comenteze, au precizat că au formulat apel.

 

Care erau acuzaţiile

 

În centrul acestui dosar s-au aflat, în primă fază, doi tineri, Mustafa Abdi şi Vladimir Păun, care au fost interceptaţi de procurori în timp ce pretindeau bani de la studenţi de la UMF, pentru a-i oferi unor profesori, de la Catedra de Anatomie, în schimbul unor note. Un profesor de la UMF a fost, de altfel, suspect în acest dosar, însă anchetatorii nu au adunat suficiente probe, şi au dispus clasarea acuzaţiilor.

 

În actul de acuzare, care a vizat iniţial şapte persoane, se menţiona că mai mulţi studenţi care s-ar fi arătat dispuşi să dea bani pentru note de trecere, precum şi trei presupuşi intermediari ai acestor şpăgi. Sumele de bani vehiculate, între 150 şi 450 de euro, ar fi trebuit să ajungă, cel puţin din cunoştinţele unora dintre studenţi, la cadrele universitare, însă niciunul dintre studenţi nu a declarat că a oferit în mod direct bani profesorilor.

 

Cei doi tineri în jurul cărora s-a construit dosarul, Mustafa Abdi şi Vladimir Păun, au recunoscut faptele în faţa judecătorilor. Abdi a spus că nu ştia că intermedierea obţinerii unor note este o faptă penală atât de gravă, dând de înţeles că el considera această activitate ca fiind o joacă. La rândul lui, Păun a declarat că a înţeles, în timpul procesului, că ceea ce a făcut este o faptă serioasă. Amândoi au fost condamnaţi la 3, respectiv 2 ani şi 10 luni de închisoare cu suspendare. Ceilalţi studenţi inculpaţi, care au recunoscut şi ei, au primit pedepse cu amânarea pedepsei.

 

Interceptări care l-au incriminat pe stomatolog

 

Andrei Chebac: Alo!

Vladimir Păun: „Bună seara ţie şi ascultătorilor noştri! Spune, ai vreo bombă de pus?

A.C.: Stai, măi, du-te-n p*** mea! Uăi, dar te sun şi mă suni şi tu în acelaşi timp? Care e filmul?

V.P.: Nu, uăi, suna telefonul şi nu puteam să răspund, că eu mă chinui să tai un seif acuma şi...

A.C.: Hai uăi, suge-mi-ai p***, unde eşti, lasă vrăjeala!

V.P.: Unde m-ai lăsat.

A.C.: Eşti cu oamenii tăi? Ha, ha, ha!

V.P.: Hai, vii încoace?

A.C.: Hai!

V.P.: Îl iau pe Radu, adu autofiletantă că nu nu reuşim să-i dau gaură!

 

În aceeaşi zi, între cei doi a avut loc următorul dialog telefonic:

 

Andrei Chebac: Da!

Vladimir Păun: De la DNA vă deranjăm, ce faceţi, domnu’ Chebac?

A.C.: Şi, ce să fac, mă plimb prin oraş, ai vorbit cu Tereza, ţi-a răspuns sau nu?

V.P.: Nu, nu, nu (...).

A.C.: Tu ce faci?

V.P.: Uite te-am sunat să ai numărul!

A.C.: Ăsta-i numărul?

V.P.: ha, da!

A.C.: Baftă cu avocăţeii tăi, cum ziceai tu!

V.P.: Hai!

A.C.: Imaginari, hai, pa pa!

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store