Meci Flutur – Afrăsânei, cancelara nu a înregistrat Cartea Minciunilor USL fiindcă azi e liber VIDEO&FOTO

Democrat-liberalii botoşăneni au eşuat pentru a doua oară în demersul de a înregistra la Prefectura Botoşani un document critic la adresa Cabinetului Ponta. După ce în preajma alegerilor parlamentare din 2012  li s-a respins actul pe motiv că nu are o adresă de înaintare, de această dată portocaliii au venit cu lecţia învăţată.

 

Astfel, ei au ataşat la „Cartea Minciunilor USL” şi o scrisoare oficială în care se menţionează că, „organizaţia PDL Botoşani vă înaintează documentul Cartea Minciunilor USL cu solicitarea să luaţi act de el şi să îl înaintaţi Guvernului pe care îl reprezentaţi în teritoriu”. Adresa este semnată de Cătălin Flutur, preşedintele PDL Botoşani şi îi este trimisă prefectului Costică Macaleţi.
Reprezentanţii Prefecturii au găsit însă alte motive pentru a nu înregistra documentul. Astfel, acesta ar fi adresat prefectului, care era plecat în judeţ cu cei trei secretari de stat veniţi astăzi la Botoşani. Apoi, astăzi este sâmbătă, deci o zi nelucrătoare şi la Registratura instituţiei este liber.
„Vrem să îl depunem la dl prefect pentru însuşire şi eventual transmitere”, a spus Cătălin Flutur.
La secretariatul prefectului fostul primar a fost întâmpinat de subprefectul Sebastian Tocariu şi directorul de cancelarie, Viorica Afrăsânei, care i-a răspuns că, „din păcate, fiind sâmbătă, nu avem cum să-l înregistrăm”.
Cum la faţa locului erau mai mulţi jurnalişti, Cătălin Flutur a replicat că, oricum, există dovada depunerii documentului. (S.B.)
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 O sută de PDL-işti cu Flutur în frunte, la Prefectură, pentru Cartea Minciunilor USL – GALERIE FOTO



VEZI ŞI:
 Prefectură aruncă la coş „Cartea neagră a guvernării USL” adusă de Flutur