Meci cu somaţii Portariuc – Ţurcanu pe Târgul de Iarnă politizat al şefului CJ

 

După cum Botoşăneanul anticipa încă de sâmbătă, noua ispravă propagandistică a preşedintelui Consiliului Judeţean este sancţionată public de reprezentanţii PSD Botoşani. Florin Ţurcanu a împânzit în week-end cutiile poştale ale botoşănenilor cu un soi de felicitare-invitaţie la „Târgului de iarnă – Tradiții și obiceiuri strămoșești” sub a cărei mască îşi face din nou reclamă electorală.

Florin Turcanu felicitare CJ Botosani PNL

Lucru unicat în istoria de două decenii a CJ, felicitarea conţine poza preşedintelui PNL Botoşani, pe cealaltă parte precizându-se că manifestarea de pe Pietonalul Unirii este organizată de CJ în parteneriat cu Primăria Botoşani şi cu sprijinul Partidului Naţional Liberal – filiala Botoşani. Luni dimineaţă primarul social-democrat de Botoşani s-a delimitat public de acţiunea lui Florin Ţurcanu. Ovidiu Portariuc susţine că municipalitatea nu a încheiat nici un parteneriat cu nici o formațiune politică pentru organizarea „Târgului de iarnă – Tradiții și obiceiuri strămoșești”.

„Îi solicit public să retragă materialele”

Edilul municipiului a adăugat că materialele distribuite de Consiliul Județean pentru promovarea acestui eveniment au fost realizate fără consultarea prealabilă a Primăriei. „Primăria Municipiului Botoșani nu are nici un parteneriat cu partidele politice pentru organizarea Târgului de iarnă. Vorbim aici de bani publici, deci nu putem amesteca partidele în acest eveniment. Dl președinte al Consiliului Județean nu m-a informat înainte de a tipări materialele pentru promovarea evenimentului. De aceea, îi solicit public să retragă materialele respective și să promoveze Târgul de iarnă strict în baza parteneriatului dintre Primărie și Consiliul Județean, fără alăturarea unor partide politice”, a declarat Ovidiu Portariuc.

„Instituțiile publice funcționează pe bani publici și aparțin tuturor cetățenilor”

Primarul a adăugat că, deși fiecare ales local provine dintr-un partid politic, nu trebuie ca instituțiile publice să fie transformate în platforme de propagandă politică. „Instituțiile publice funcționează pe bani publici și aparțin tuturor cetățenilor, indiferent de opțiunile lor politice. Deci nu trebuie să le transformăm în instrumente de propagandă politică. E adevărat că fiecare din noi provine dintr-un partid politic, dar aici trebuie să facem în primul rând administrație în beneficiul tuturor cetățenilor. Partidele noastre vor fi apreciate în funcție de ceea ce realizăm în aceste funcții publice”, a spus Portariuc.  Edilul de Botoșani a mai precizat că liderii politici din județ pot sprijini evenimentele și acțiunile publice, însă în calitate de persoane fizice și nu de membri ai partidelor politice.
CITEŞTE ŞI:
 Ţurcanu face reclamă PNL-ului pe spatele CJ şi supără PSD-ul – VEZI FOTO