Meci agricol Ghiorghiţă – Portariuc pe subvenţia de la stat - VIDEO

 

Venit pentru o confruntare cu ceilalţi pretendenţi la funcţia de primar, candidatul USL a avut parte mai curând de dispute cu unul dintre actualii viceprimari. Spre finalul dezbaterii de la Casa Sindicatelor, când şi oficial s-a dat voie participanţilor să adreseze întrebări, Florin Ghiorghiţă i-a întins două capcane lui Ovidiu Portariuc.


-    Dvs. aveţi nişte societăţi agricole, da?
-    Sunt asociat.
-    Asociat la nişte societăţi agricole. Aveţi o producţie destul de mare din câte ştiu, nu?
-    Da, pune-ţi întrebarea.
-    Cât din produsele astea le livraţi pe piaţa din Botoşani?
-    Nu poţi să vinzi materie primă pe piaţa din Botoşani.
Acesta a fost începutul unui dialog savuros între cei doi. Consilierul social-democrat a început să povestească dificultăţile pe care le întâmpină firmele la care este asociat din cauza guvernării PDL. „Vă spun, în ultimii trei ani am mers aproape zero, doar pentru a păstra locurile de muncă”, a afirmat Ovidiu Portariuc, în timp de Florin Ghiorghiţă îl tot soma să răspundă la întrebare şi îi zicea că firmele la care este asociat a primit cele mai mari subvenţii de la stat.
CITEŞTE ŞI:
 Ghiorghiţă, plângere penală împotriva lui Portariuc
Aceasta după ce, în prealabil, referindu-se la accentul pe care Portariuc îl pune pe crearea locurilor de muncă, a arătat că, "trebuie făcut în aşa fel încât cei care încasează salarii să încaseze salarii mai mari”, dând de înţeles că Portariuc îşi plăteşte prost angajaţii. Într-un final Ovidiu Portariuc a răspuns că materia primă o vinde integral peste hotare deoarece în Botoşani nu are cui să o dea, iar 90% dintre produsele procesate le dă în judeţ. Totodată, consilierul PSD l-a invitat pe Ghiorghiţă să intre în lumea afacerilor pentru a vedea cât de dificil este.




VEZI ŞI:
Scandal cu vociferări, amenințări, contestaţii la confruntarea primarilor - VIDEO