Mazăre şi-a ieşit turistic şi locativ din pepeni la PSD – Nu mă învăţaţi voi pă mine

 

Adus din celălalt capăt al ţării ca să-l ajute pe aspirantul USL la Primăria Botoşani, primarul Constanţei s-a pierdut sâmbătă cu firea. Venit la partid după o noapte petrecută în club acesta a încercat să mai prezinte o dată proiectul său de construcţie a unor locuinţe pentru tineri. El s-a enervat însă când jurnaliştii i-au cerut mai multe detalii despre proiecte şi când l-au contrazis.

Printre altele, edilul Constanţei a spus că la Mamaia a făcut Aqua Park cu 5 milioane de euro, iar la Botoşani ar costa 20 de milioane de euro. De asemenea, a mai afirmat că la Botoşani căldura furnizată în sistem centralizat nu ar fi subvenţionată de Primăria Botoşani, deşi tocmai omul pe care a venit să-l susţină şi care se afla lângă el, a fost cel care la adoptarea bugetului municipiului a avut obiecţii faţă de suma de circa 10 milioane de lei repartizată în 2012 cu acest scop. Când i s-a spus că la Botoşani nu este vorba despre un simplu Aqua Parc, ci de un complex întins pe zeci de hectare, cu bazine în aer liber şi acoperite, cu şase terenuri de minifotbal şi tenis, cu iaz şi râu artificiale, cu amfiteatru în aer liber şi multe altele şi că jumătate din sumă este deja obţinută prin program european, că se creează şi în jur de o sută de locuri de muncă, adică tocmai ceea ce promite candidatul USL, că la Gura Humorului un complex asemănător este asaltat de oameni din mai multe judeţe, şi-a pierdut cumpătul.
VEZI ŞI:
 Mazăre discurs electrizant cu glume şi secrete: FOTOGALERIE &VIDEO
“Nu mă învăţaţi voi turism pă mine”, “Nu ştiţi voi mai bine decât mine”, “Eu sunt primar de 12 ani”
au fost câteva dintre răspunsurile date de Radu Mazăre. În condiţiile în care UE are axă de finanţare pentru investiţii în turism şi a dat bani Primăriei, PSD-istul a spus că o astfel de lucrare ar trebui făcută din bani privaţi. Când i s-a răspuns că tocmai afirmase “eu am construit la Mamaia Aqua Park cu 5 milioane de euro”, a întors-o, susţinând că, de fapt, un privat a susţinut investiţia. Mai mult, discursul său a căpătat accente PP-DD-OTV-iste, recomandându-i lui Ovidiu Portariuc ca, dacă ajunge primar, să renunţe la proiect şi să dea banii la oameni, deşi s-a semnat contractual de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
A făcut apartamente "ieftine" de 34.000 de euro
Cât despre locuinţe, deşi a vorbit de două zile despre ele şi a dat asigurări că “oamenii au făcut revelionul în ele”, nu a fost prezentat nici un bloc, ci doar machete. Mazăre a spus din nou că garsonierele pe care le-a ridicat la Constanţa prin parteneriat public privat au costat în jur de 16.000 de euro, iar apartamentele 32.000 – 34.000 de euro, dar aceasta pentru că ar avea suprafeţe de 30, respective 60 metri pătraţi. Ca atare, conform noului proiect, dimensiunile ar urma să se reducă la 20, respective 40 mp, iar preţurile să se înjumătăţească. “Ce nu este clar?” a întrebat agasat Radu Mazăre.
Marcu s-a luat din nou de jurnalişti
PSD-iştii botoşăneni nu au făcut nici un efort să-l tempereze. Dimpotrivă chiar, senatorul Gheorghe Marcu a avut o ieşire necontrolată, afirmând în timpul conferinţei de presă despre jurnaliştii care îndrăzneau să îi adreseze întrebări edilului de Constanţa şi să îl contrazică faptul că “ei sunt mesagerii primarului”.
Radu Mazăre nu este primul lider naţional PSD care vine la Botoşani şi afişează o astfel de atitudine. În primăvară vicepreşedintele Valeriu Zgonea s-a comportat într-un mod similar, prezentând la rândul său date eronate despre Botoşani.
VEZI ŞI:
 Mazăre & Portariuc, cancioc la proiect de bloc, cu pupături şi gagici – VIDEO & FOTO