Mazăre – baie de mulţime, defilare sexy şi-un borcan de... mazăre – VIDEO&FOTO

 

După ce şi-a prezentat proiectul de construcţie de locuinţe în apropierea Alfa Land primarul Constanţei s-a deplasat la sediul PSD. Aici era aşteptat de aproximativ 500 de oameni, de toate vârstele. Edilul de pe litoral a susţinut o sesiune prelungită de pupături, de la fete de liceu până la pensionare.



„Păi dacă n-am avut iubite de la Botoşani. Poate mă însoţesc acum”, le-a spus Radu Mazăre botoşănencelor care îl întrebau de ce nu a mai venit până acum la Botoşani. Nepupată nu a scăpat nici vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cătălina Lupaşcu. Primarul de Constanţa a pornit apoi într-un marş pe Pietonalul Unirii, la braţ cu tinere care după câţiva paşi lăsau locul altora, fiindcă era bătaie pentru acest „serviciu”. În zona magazinului Leonard edilul de pe litoral a fost oprit de un botoşănean care i-a oferit... un borcan de mazăre, fiind repezit de USL-iştii aflaţi acolo. Cu eşarfe la gât, tricouri roşii, galbene şi albastre, aceştia au scandat în repetate rânduri „USL, Radu Mazăre” şi "Portariuc primar", tonul fiind dat de aceiaşi oameni care timp de vreo trei luni au protestat în centrul oraşului.
VEZI ŞI:
 Mazăre & Portariuc, cancioc la proiect de bloc, cu pupături şi gagici – VIDEO & FOTO
Printre manifestanţi s-au aflat mai mulţi primari, precum Dorin Alexandrescu de la Dorohoi sau Nicolae Stratulat de la Băluşeni şi un „lider al beretelor”, care dirija fetele şi băieţii cu uniforme asemănătoare celor militare. Mai ales tinerele s-au îngrămădit să facă poze şi să-l pupe pe Radu Mazăre, care a acceptat toate invitaţiile de acest gen. Manifestanţii s-au întâlnit în zona Muzeului Judeţean cu peste 200 de adepţi ai Mişcării pentru Botoşani, care aveau o acţiune în acea zonă, după care au mers pe bulevardul Mihai Eminescu şi au coborât pe Marchian, până la Casa Sindicatelor, pe esplanada căreia a avut loc concertul Andei Adam.











VEZI ŞI:
 Frumoasele din USL în ţinute sexy pentru edilul de Constanţa – GALERIE FOTO











VEZI ŞI:
Radu Mazăre, ţeapă la sute de tineri USL-işti – FOTOGALERIE












VEZI ŞI:
 Dan Diaconescu - lanţ uman, morcovi, nebunie la teatru - GALERIE FOTO