Minivacanța de 1 Decembrie: Sute de polițiști și jandarmi vor fi la datorie

Structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au dispus o serie de măsuri menite să asigure siguranța cetățenilor din județul Botoșani.

 

Sute de polițiști în stradă

 

Activitățile vor fi desfășurate în sistem integrat împreună cu toate instituțiile cu rol în asigurarea ordinii și liniștii publice.

 

Începând de joi, 30 decembrie și până duminică, 3 decembrie, la nivelul județului vor acționa peste 400 de polițiști, împreună cu reprezentanți ai celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. Aceștia își vor concentra eforturile pe acțiunile de prevenire a oricăror fapte antisociale, fiind în același timp pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor, dacă situația o impune.

 

Autoritățile fac apel către cetățeni să respecte regulile de conviețuire socială, drepturile și libertățile celorlalți și nu în ultimul rând, forțele de ordine și autoritatea pe care o reprezintă.

 

În această perioadă se vor organiza în județ acțiuni preventive, scopul acestora fiind de a proteja cetățenii împotriva fenomenului infracțional de orice natură. (economic, silvic, contra patrimoniului, contra persoanei etc.)

 

În  activități vor fi angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, investigații criminale, poliție rutieră, investigarea criminalității economice, Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, acțiuni speciale.

 

Controalele cu etilotest și Drugtest nu vor lipsi!

 

Polițiștii rutieri vor fi, de asemenea prezenți pe arterele rutiere din județ, cu autospeciale dotate cu aparate radar, etilotest și DrugTest, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere și pentru depistarea persoanelor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Împreună cu polițiștii vor acționa și cei din cadrul Biroului de Combatere a Criminalității Organizate.

 

Dacă sunteți victima vreunei infracțiuni sau asistați la comiterea unei astfel de fapte, nu ezitați să apelați 112 sau să vă adresați celei mai apropiate unități de poliție.

 

Polițiștii și jandarmii botoșăneni nu vor lipsi de pe străzile orașului

 

În perioada 29 noiembrie – 3 decembrie 2023, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele angrenate în misiunile de ordine și siguranță publică la manifestările cu participare numeroasă, prilejuite de sărbătorirea Sfântului Andrei și a Zilei Naționale a României, în cooperare cu efective de poliție, poliție locală și pompieri.

 

Pe 29 noiembrie, începând cu ora 16.30, jandarmii botoșăneni vor acționa pentru siguranța participanților la manifestarea ,,Neamul Românesc Întreg", în comuna Vârful Câmpului, precum și la parada cu torțe din aceeași localitate, ce se va desfășura pe D.N. 29A.

 

Cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul românilor, jandarmii vor acorda atenția cuvenită zonelor din apropierea lăcașurilor de cult, pentru ca liniștea specifică manifestărilor religioase să nu fie tulburată de producerea unor incidente nedorite.

 

La Ziua Națională a României, efectivele de jandarmerie, împreună cu partenerii instituționali din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și polițiștii locali, vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică și vor participa cu forțe și mijloace la manifestările comemorative și spectacolele organizate în municipiile Botoșani și Dorohoi, dar și în orașele Darabani și Săveni, precum și la prezentările tehnicii din dotare.

 

Jandarmii din Bacău vor supraveghea meciul

 

Sâmbătă, jandarmii botoșăneni vor acorda sprijin Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, pe timpul desfășurării misiunii de asigurare a ordinii și siguranței publice la meciul de fotbal din Liga I, disputat de echipele F.C.Botoșani și F.C. Rapid București, începând cu ora 17.00.

 

Nu în ultimul rând, jandarmii vor acționa zilnic pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională, independent sau în cooperare cu efective de poliție, și vor interveni la apelurile făcute prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, iar structurile de pază și protecție instituțională vor intensifica măsurile de supraveghere a celor 18 obiective din competență, precum și a zonelor din apropierea acestora, în vederea identificării unor posibile fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice și luării măsurilor legale.

 

Autoritățile recomandă participanților la manifestările publice să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și bunurilor personale de valoare și să solicite sprijinul forțelor de ordine în mod direct, în cel mai scurt timp, atunci când situația o impune.

 

Măsuri suplimentare dispuse Poliției de Frontieră

 

La nivelul structurilor Poliției de Frontieră din județul nostru au fost dispuse măsuri suplimentare pentru a se asigura un control fluent, operativ şi eficient în toate punctele deschise traficului internaţional și pentru a se întări dispozitivului de supraveghere al frontierei de stat.

 

Dacă situația o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe ambele sensuri de deplasare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.

Pentru a evita aglomerația în punctele de trecere se recomandă consultarea aplicației Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a instituției în care sunt actualizați, în permanență, timpii de așteptare la controlul de frontieră.