Mașini RIDICATE, roți blocate și amenzi date de polițiștii locali în Botoșani

Oamenii legii au luat măsuri și au aplicat zeci de sancțiuni șoferilor care nu au respectat regulile.

 

S-au ales cu roțile blocate

 

În intervalul 24 - 25 iulie 2024, în conformitate cu atribuțiile reglementate de art. 7 din Legea nr. 155/2010 – legea Poliției Locale, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe drumuri publice, au acționat și dispus măsuri potrivit prevederilor Hotărârii de Consiliu Local (H.C.L.) nr. 292/2017 și Ordonanței de Urgență (O.U.G.) nr 195/2002, fiind aplicate 76 de sancțiuni contravenționale în cuantum total de 16.610 lei.

 

În parcările prevăzute cu parcometre au fost constatate 46 de situații în care conducătorii autovehiculelor nu au achitat contravaloarea tichetului/a expirat perioada de valabilitate a tichetului afișat, motiv pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 292/2017 și dispusă măsura blocării roților a 15 autovehicule.

 

Parcări la întâmplare

 

Polițiștii locali au acționat și pentru depistarea situațiilor în care autoturismele au fost parcate în raza de acțiune a indicatoarelor rutiere cu semnificația „Oprirea interzisă” „Staționarea interzisă”, fiind constatate 30 de fapte de încălcare a prevederilor legale și dispusă sancționarea contravențională potrivit O.U.G. nr 195/2002. 

 

Totodată, a fost dispusă și măsura ridicării a șase autoturisme, acestea fiind parcate în stațiile de transport local/parcate neregulamentar.

 

Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă, recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale care intră în sfera de competență a Poliției Locale.