ANAF are o nouă licitație de mașini confiscate, iar lista este din nou impresionantă.
În luna august, ANAF vinde, printre altele un McLaren MP4-12C.
Cel mai interesant automobil scos la licitație de ANAF, este un McLaren MP4-12C. Vorbim despre un veritabil supercar pe care îl poți cumpăra pentru 77.000 de euro. Nu este prima dată când ajunge la vânzare acest MP4-12C, dar prețul său a scăzut cu 30.000 de euro față de ultima licitație a celor de la ANAF.
Mai știm despre acel MP4-12C că a fost fabricat în 2011 și că este negru. Motorul său V8 are o cilindree de 3.798 centimetri cubi, iar prețul său în moneda noastră națională este de 357.242 lei. Mai puțin exotic decât un McLaren este un Mercedes-Benz Clasa G din generația W463, adică modelul anterior, fabricat în 2012.
ANAF spune că modelul pe care îl vinde are un motor diesel de 5.461 centimetri cubi, ceea ce nu poate fi corect, însă costă 39.000 de euro. Un alt Mercedes vândut de ANAF în august 2018, de data aceasta un Mercedes-AMG, costă doar 13.500 de euro, informează Auto-bild. Vorbim despre un A45 AMG 4Matic din 2014. În raport cu prețul său de nou, putem considera că este o super ofertă aici, mai ceva ca la McLaren MP4-12C.
Dacă bugetul tău este și mai mic, ANAF vinde în august 2018 un Mercedes-Benz GLK 220 CDI din 2012 la 7.800 de euro. Dacă ai 3.300 de euro și vrei să riști puțin, poți cumpăra un Mercedes-Benz S430 4Matic de la ANAF. Pentru S-ul din 2001, ANAF cere 15.300 de lei, cât trei telefoane Apple iPhone X fără abonament.
ANAF are oferte în august și pentru cei cu și mai puțini bani. Poți cumpăra un Toyota RAV4 din 2003 pentru 2.700 de euro sau un Smart Fortwo Coupe din 2011 pentru doar 2.200 de euro. Cea mai ieftină mașină vândută la licitație de ANAF în august 2018 este un Audi A3 din 2001, cu motor 1.9 TDI, la prețul de 5.155 lei, adică aproximativ 1.100 de euro.
Prețurile de pornire la licitație nu conțin TVA și toate valorile de mai sus reprezintă prețul de pornire pentru fiecare model în parte.
De ce acte ai nevoie ca să cumperi o mașină de la ANAF:
– dovada plăţii taxei de participare sau a constituirii garanţiei sub forma scrisorii de garanţie, reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei.
– oferta de cumpărare a vehiculului dorit;
– pentru persoanele fizice române, este necesară o copie a actului de identitate;
– dacă nu puteți fi prezent și trimiteți un terț, el sau ea va avea nevoie de o împuternicire pentru reprezentare ofertant;
– pentru persoanele juridice române, este obligatorie o copie copie a certificatului unic de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului;
– în cazul persoanelor juridice din altă țară, este obligatoriu ca actul de înmatriculare să fie tradus în limba română;
– persoanele fizice de altă naționalitate pot veni doar cu o copie a actului de identitate sau a pașaportului
– este obligatorie o declaraţie pe proprie răspundere a ofertantului prin care certifică faptul că nu este persoană interpusă cu debitorul.
Totodată, cumpărătorul este obligat să respecte toate prevederile legale speciale, de la obligaţii de mediu, până la obligaţii de conservare a patrimoniului naţional și altele.