Imediat după control, șoferul a fost condus la o unitate spitalicească.
La data de 27 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe drumul public, din comuna Havârna, un autoturism condus de un tânăr, de 34 de ani, din aceeași localitate.
În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.