Mașină-n șanț pe drumul Botoșani – Suceava, două persoane încarcerate – GALERIE FOTO

Un accident rutier a avut loc pe drumul Botoșani – Suceava miercuri la amiază.

 

Mai exact, un autoturism s-a răsturnat răsturnat în afara părții carosabile pe raza localității Salcea.

 

Au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare, două ambulanțe SMURD (B2 și TIM) cu sprijinul unui echipaj SAJ.

 

Au fost implicate trei persoane respectiv doi bărbați și o femeie.

 

La sosirea echipajelor, două persoane, bărbat și femeie, se aflau în imposibilitatea de a ieși singure din autoturism, acestea fiind extrase de către echipajul de descarcerare.

 

Cele trei persoane au fost transportate la spital.