Mașină înmatriculată în Franța ridicată de polițiștii locali de pe trecerea de pietoni

Pentru că nici după avertisment autoturismul nu a fost ridicat de pe locul unde parcase ilegal - chiar pe trecerea de pietoni -, proprietarul a primit a doua zi amendă, iar mașina a fost ridicată.

 

Pe 13 ianuarie 2022, în jurul orei 23:20, un botoșănean a sesizat că un autoturism înmatriculat în Franța se află parcat pe trecerea de pietoni de pe strada Împărat Traian nr.21.

 

La fața locului s-a deplasat patrula mobilă din cadrul Serviciului Ordine Publică Pază Bunuri, care a constatat că cele sesizate se confirmă, motiv pentru care a aplicat invitație pe parbrizul autoturismului în vederea aplicării măsurilor legale.

 

A doua zi, în jurul orei 08:00, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe Drumurile Publice au preluat cazul deplasându-se la fața locului, unde au constatat că autoturismul se afla în același loc.

 

Pentru încălcarea normelor legale de parcare a unui autovehicul, s-a apelat la societatea Eltrans, în vederea ridicării autoturismului, iar proprietarul acestuia, S.F., în vârstă de 26 ani, a fost sancționat contravențional cu amendă și puncte penalizare.

 

(Foto: Radar Botosani Oficial)

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store