Mașină înfiptă în copac de o șoferiță de 20 de ani

Sperietură groaznică trasă de o tânără de 20 de ani, din Botoșani. A ajuns la spital în urma unui accident rutier pe care l-a provocat chiar ea.

 

Accidentul rutier s-a produs vineri, în jurul orei 17.20.

 

În timp ce conducea autoturismul, într-o curbă pe DN 29A, din direcția Adâncata către municipiul Suceava, pe fondul neadaptării vitezei, o tânără de 20 de ani, din județul Botoșani, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit frontal într-un copac de pe marginea drumului.

 

În urma impactului, a rezultat rănirea conducătoarei auto, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

 

Conducătoarea auto a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

 

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store