Mașina - fantomă: Pățania unui șofer din Botoșani care a uitat să tragă frâna de mână

O întâmplare mai puțin obișnuită s-a petrecut marți seara, în centrul municipiului Botoșani.

 

Un șofer a lăsat mașina în parcarea de la Elvila și a plecat liniștit acasă. Nu a durat mult și autoturismul a plecat singur la vale, imaginile fiind postate de un botoșănean pe grupul Radar Botoșani Oficial (Control Trafic), cu mențiunea: ”mașină bântuită în Botoșani”.

 

Postarea a stârnit numeroase comentarii, membrii grupului amintit reproșându-i celui care a postat imaginile că, în loc să intervină pentru a opri mașina, s-a mulțumit să filmeze.

 

Continuarea ”aventurii” a venit de la un alt membru al grupului, care l-a informat pe proprietarul autoturismului că imprudența de care a dat dovadă a făcut și ”victime”:

 

”Cred că ai uitat să tragi frâna de mână și ți s-a dus mașina la vale în parcare la Elvila, izbindu-se de BT 63...”, este mesajul postat pe rețeaua de socializare.

 

 

 

 

Foto: Captură video Radar Botoșani Oficial (Control Trafic)