„Mașina Diavolului” sau cardul național de sănătate: Dincolo de „draci” și hibe de sistem, de astăzi botoșănenii merg la medic cu cipul

Începând de astăzi, 1 februarie 2015, dacă vă îmbolnăviți, va trebui să prezentați la oricare dintre unitățile sanitare, cardul național de sănătate. Proiectul cu privire la implementarea noului sistem de decontare a serviciilor medicale a început încă de anul trecut și, de atunci, au existat o mulțime de voci sceptice, care au pus la îndoială eficiența sistemului. Acele voci încă nu s-au stins, însă, în pofida lor, aproape toți botoșănenii asigurați au astăzi în buzunarul lor un astfel de card.

 

Termenul-limită, prelungit până la începutul verii

Cele două sisteme de decontare a serviciilor medicale pentru persoanele asigurate, cel vechi, și cel care implică noul card național de sănătate, funcționează în paralel încă din noiembrie 2014. Inițial, termenul-limită pentru procurarea acestuia din urmă, a fost 31 ianuarie 2015, pentru ca de astăzi, bolnavii să se prezinte la medic doar cu cardul.
Pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate însă, a fost publicat, cu doar două zile înainte de aplicarea noilor reguli, următorul comunicat:
„Conform Hotărârii de Guvern care conține Normele metodologice de aplicare a cardului național de sănătate, care a fost aprobată astăzi (n.r. 28 ianuarie), cardul național de sănătate va deveni unicul instrument de validare a serviciilor medicale acordate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate începând cu data de 1 mai 2015”.
Așadar, termenul-limită s-a prelungit, cel mai probabil pentru ca toate persoanele asigurate să își procure cardul, și ca toate unitățile spitalicești să intre în posesia aparaturii necesare pentru a le citi. Asta în condițiile în care, cu mai puțin o lună înainte de lansare, cel mai mare spital din județ nu era încă dotat cu astfel de cititoare, despre care directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Botoșani, Costel Lupașcu, spune că sunt obligatorii:
„Este foarte important ca ei să se doteze cu aceste cititoare. Vor fi obligați să o facă și cu siguranță se vor aproviziona cu ele”.
VEZI ȘI:
 Spitalele din Botoșani, încă nepregătite pentru noile carduri de sănătate, obligatorii de la 1 februarie

Controverse: Card=DRAC

Proiectul a fost unul controversat nu doar din cauza dificultății aplicării unei metode de o asemenea anvergură. De pildă, în octombrie 2014, măicuțele de la  o mănăstire din Neamț, au refuzat cardurile pentru că, spuneau ele, cipul ar permite introducerea datelor personale ale posesorului, într-un sistem informatic de supraveghere.
Tot din motive religioase, dar de data aceasta mai adânc înrădăcinate în credință, au refuzat și alți preoți care au invocat că, la citirea inversată a cuvântului „card”, reiese un altul: „drac”.„Datele noastre sunt introduse în mașina Diavolului”, motivau fețele bisericești într-un articol semnat stirileprotv.ro.
Pentru persoanele care refuză cardul din motive religioase, CNAS vine cu o soluție: „Adeverința de salariat, valabilă trei luni de la emitere, este alternativa pentru cei care refuză cardul din motive religioase sau de conștiință”.
În Botoșani, astfel de motive nu au fost invocate, însă Vasile Chiru, liderul Blocului Național Sindical, s-a arătat îngrijorat de alte hibe ale sistemului.
„S-a spus că cardul de sănătate s-a emis în baza datelor pe care le-au transmis casele de sănătate cu înregistrarea asiguraților din 2013. Dar alta se spune la nivel național, că s-au emis populației României în procent de 75%, și atunci omul vine dezinformat. Deci care cetățeni? Cei care sunt asigurați sau cetățenii României?”, a precizat Vasile Chiru. Acesta a mai menționat că noul card ar trebui să fie ca un fel de carte de identitate, însă dacă începând cu anul viitor, așa cum se preconizează, asigurații vor beneficia de servicii medicale chiar în baza buletinului, „cardul va fi o amintire. Alți bani, altă distracție”.
Acesta vede sistemul ideal, doar dacă toți cetățenii, asigurați sau nu, ar putea să folosească acest card: „Cardul de sănătate este ca un buletin, îl ai. Dacă vrei să beneficiezi de sănătate, plătești, te duci cu cardul și își înregistrează tot tacâmul de sănătate”, a conchis liderul sindical.
Ceea ce este cert însă, este că doar persoanele care au fost asigurate la nivel de octombrie 2013, beneficiază de noul card, pentru ceilalți fiind valabilă o adeverință eliberată de CJAS.
Botoșănenii s-au înghesuit la coadă pe holurile Casei de Sănătate, mai ales în ultimele zile din luna ianuarie. Aceștia trebuie să știe că până la 1 mai 2015, vor funcționa în paralel ambele sisteme de decontare a serviciilor medicale. Și că, dincolo de controverse,  „cardul reprezintă cheia de acces în sistemul informatic. Nu sunt alte informații publicate, ci doar cele de caracter general”, potrivit directorului CJAS, Costel Lupașcu.

CITEȘTE:
 Sănătatea va trece în calculatoare începând cu luna lui Făurar – IATĂ ce sunt obligați botoșănenii să facă