Un autoturism de lux furat a fost descoperit de polițiștii de frontieră la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca. Mașina, evaluată la 250.000 lei, a fost indisponibilizată pentru continuarea cercetărilor.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca au descoperit şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, după a cărui serie de șasiu reală, figura în INTERPOL cu mențiunea ”vehicul furat” din Marea Britanie.
În data de 07 septembrie 2024, în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, un bărbat cu cetăţenie română și Republica Moldova, în vârstă de 45 ani, la volanul unui autoturism, înmatriculat în Marea Britanie.
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că există diferență între seria înscrisă în certificatul de înmatriculare și seria poansonată pe șasiu, care prezenta urme de falsificare.
În urma verificărilor efectuate cu ajutorul unui ofițer FRONTEX care își desfășoară activitatea la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca s-a stabilit faptul că, după seria originală, autoturismul figurează în INTERPOL cu mențiunea ,,vehicul furat” din Marea Britanie.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a achiziționat mijlocul de transport, în luna aprilie a acestui an, plătind suma de 21.000 de lire sterline.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 250.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.