Mașină burdușită cu țigări, amendă de 20.000 de lei pentru șofer

Control cu probleme pentru un conducător auto de 40 de ani. 

 

Poliţiştii de frontieră botoșăneni au descoperit în zona de competență un autoturism în care se aflau mai multe pachete cu țigarete de contrabandă.

 

În data de 17 ianuarie 2023, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Botoșani au organizat o acțiune în zona de competență.

 

În cadrul acțiunii, în jurul orei 18:30 în localitatea Stăuceni – județul Botoșani, polițiștii au oprit un autoturism suspect a transporta ţigarete de contrabandă, condus de un bărbat, cetăţean român în vârstă de 40 de ani.

 

În autoturism, disimulate în diverse componente, au fost descoperite 249 pachete de țigări, de proveniență extracomunitară, în valoare de aproximativ 3.120 de lei.

 

Poliţiştii de frontieră au sancţionat persoana cu amendă contravenţională în valoare de 20.000 de lei, iar ţigările au fost ridicate în vederea confiscării.