Polițiștii botoșăneni efectuează cercetări pe numele unui bărbat, care a fost prins că transporta pește fără documente de proveniență.
Duminică dimineață, 14 februarie 2016, R.C. de 52 ani, din municipiul Dorohoi, a fost depistat pe DN 24 C, pe raza comunei Ripiceni, în timp ce transporta cu autoturismul proprietate personală cantitatea de 143 kg pește, fără a deține documente justificative. Întreaga cantitate de pește a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui, icrelor ori produselor din pește obținute din pescuit”, se arată în comunicatul de presă trimis de IPJ Botoșani.