Mascații din Păunești le-au eclipsat pe femeile în blană de urs, la Botoșani – FOTOGALERIE & VIDEO

Surpriza zilei la parada ce a avut loc în cadrul Festivalului de Datini și Obiceiuri ”Din străbuni din oameni buni”, au fost mascații care au ajuns la Botoșani tocmai din Vrancea.

 

Grupul de mascați a strâns numeroși botoșăneni în juru-i, încă dinainte de a începe efectiv parada. Mascații din satul Păunești – Vrancea s-au poziționat undeva în dreapta Palatului Administrativ și au fost imediat asaltați de curioșii zilei care i-au tot fotografiat cu telefoanele.

 

Erau elementul de noutate al evenimentului, după ce în ultimii doi ani de zile, preferații au tot fost Urșii din Dărmănești care astăzi au pălit și nu au mai arătat aceeași imagine impozantă. Femeile mai ales au îmbrăcat pieile de urs, iar la pornirea pe traseu, una dintre ele vorbea naturală la telefon.

 

Revenind la Mascații din Păunești, "Uncheşii şi babele” prezente au rolul de a alunga spiritele rele care se abat asupra localitățile şi de a readuce veselia şi bunăstarea.

 

Oamenii poartă măști mari, confecționate, în principal, din piei de oaie, și împodobite cu pene de gâscă sau, mai nou, cu globulețe, beteală, fotografii și alte ornamente moderne. Cei mai în putere își fac un brâu de care agață tălăngi mari, făurite de meșterii din comună. Zgomotele tălăngilor au rolul de a speria spiritele anului ce tocmai a trecut.

 

Tradiţia uncheşilor şi a babelor din Vrancea se păstrează de peste 200 de ani.