Masacru de câteva mii de euro la padocuri, două tone de cadavre incinerate

 

Eutanasierea celor 230 de câini din adăpostul municipalităţii a costat Primăria minim 9.000 de lei. Cel puţin asta reiese din declaraţiile pe care viceprimarul ce şi-a dat acceptul pentru omorârea câinilor le-a făcut miercuri pentru HotNews.
“Potrivit acestuia, eutanasierea fiecărui câine a costat 10 lei, adică preţul soluţiei de eutanasiere. În plus Primăria a mai plătit şi 6.000 de lei pentru incinerarea cadavrelor. Potrivit viceprimarului compania care incinerează cadvrele a stabilit 3 lei/kg pentru incinerare, în total fiind incenerate 2 tone de cadavre. În total eutanasierea a costat 9.000 de lei”, precizează HotNews. Este însă posibil ca aceste cheltuieli să fie şi mai mari. Chiar medical Cristian Pancu, cel responsabil de eutanasiere, a declarat ieri că, în funcţie de greutatea câinelui, substanţa a costat între 20 şi 30 de lei. La aceasta s-a mai adăugat cei 10 lei drept manoperă pentru fiecare maidanez, ceea ce ar urca cheltuielile totale undeva la 15.000 de lei, adică în jur de 65 de lei pentru fiecare câini. Potrivit autorităţilor, tratamentul pentru infecţia cu jigodie pentru un singur câine costa 500 de lei.