5 ani, 4 luni şi 2 zile de când luptă cu o boală care se întinde ca o pelagră în rândul tinerilor, adulţilor şi chiar al copiilor: dependenţa de jocurile de noroc. Andrei mulţumeşte lui Dumnezeu pentru fiecare răsărit de soare, fiecare zâmbet al copilului şi al soţiei, iar prin mărturisirea sa doreşte să-i inspire pe cei care încă nu au găsit puterea interioară de a lupta.

Firme luminoase, atrăgătoare, te ademenesc la câştiguri rapide şi fabuloase, iar aceste locuri ale pierzaniei au un nume generic: „păcănele”. Sunt la tot pasul, apărute ca ciupercile după ploaie şi oferă multora iluzia că vor deveni bogaţi peste noapte. În fapt, nu fac decât să declanşeze o boală care avansează pe nesimţite şi îi aruncă în braţele neputinţei - îşi pierd salariul, economiile, maşina, casa, prietenii şi, în final, sfârşesc prin a-şi pierde familia şi chiar viaţa. Există însă şi dependenți care, într-un moment de luciditate, spun „stop!” şi doresc să se salveze căutând şi cerând ajutor.

Unul dintre cei pe care această boală aproape că i-a sugrumat este Andrei, un inginer de 34 de ani din Botoşani.

„Sunt Andrei, dependent de jocuri de noroc, însă sunt în abstinenţă de 5 ani, 4 luni şi 2 zile”, astfel şi-a început el mărturisirea.

A acceptat să vorbească pentru a-și face cunoscută povestea cititorilor Ziarului Lumina după ce s-a sfătuit cu părintele duhovnic, cu soţia şi cu sine; a acceptat în ideea că poate fi un exemplu de reabilitare. Pentru că ştie că sunt mulţi, mult prea mulţi, care efectiv se pierd în faţa aparatelor, a ruletei sau a formulei „1X2” din pariurile sportive.

„Jocurile de noroc sunt şi aşa-numitele #păcănele», dar şi pariurile sportive, toate jocurile pe bani de pe internet, cele din cazinouri, jocurile de cărţi, de rummy... Tot ce se joacă pe bani sunt jocuri de noroc şi creează dependenţă”, explică tânărul, care continuă mărturisirea-fluviu: „Prima dată am jucat în 2009, mă trimisese bunica unui coleg să-l caut pentru că nu dădea de el... L-am găsit într-o sală de jocuri cu aparate de tip slot, era într-un moment de euforie, deoarece câştigase nişte bani. Şi am zis să încerc şi eu. Am băgat 5 lei şi am câştigat 100 de lei. În acel moment mi-am zis: gata, nu mai trebuie să-mi bat capul, e uşor să faci bani, voi duce o viaţă normală fără să mai am vreo problemă cu banii. Aşa a început povestea jocurilor de noroc la mine”.

Au urmat nenumărate nopţi pierdute în săli de jocuri şi cazinouri din Botoşani, Iaşi şi Suceava, „de vineri după-amiază şi până luni dimineaţă nu ieşeam din cazinou”, iar banii pierduţi au fost tot fără număr: „Nu ştiu exact o sumă, însă dacă la început au fost banii primiţi de la părinţi ca să mă întreţin la facultate, au urmat apoi banii de salariu, banii de la nuntă şi din împrumuturi bancare, bani împrumutaţi de la prieteni, cunoştinţe etc. Ca să vă daţi seama de amploarea pe care o luase această boală, după ce se instalase dependenţa nu mai mergeam la cazinou fără 10-20 de mii de lei. Nu avea nici un farmec să intru cu 100 de lei în buzunar ca să câştig 500”.

„Sunt recunoscător lui Dumnezeu, părintelui Iulian şi familiei“

În 2016 s-a căsătorit, iar soţia lui Andrei a aflat de boala acestuia abia după nuntă. Reuşise să ascundă adevărul; de altfel, dependenţii de jocuri de noroc găsesc tot felul de scuze, de subterfugii, de minciuni prin care reuşesc ­să-i înşele pe cei dragi. În tot zbuciumul adicţiei, tânărul s-a ţinut de facultate, a finalizat-o şi a devenit inginer: „Dumnezeu mi-a fost alături, pentru că altfel nu-mi explic cum am reuşit, totuşi, ca în timpul săptămânii să merg la cursuri”.

De multe ori a încercat să se oprească, însă nu ştia cum; pe măsură ce timpul trecea şi boala avansa, Andrei devenea tot mai vulnerabil şi nu mai deţinea controlul asupra propriei vieţi: „Stăteam deoparte o lună, apoi o luam de la capăt. Şi de fiecare dată era tot mai rău, împrumutam şi jucam tot mai mulţi bani. La o săptămână după nuntă, am făcut ­praf toţi banii, s-a făcut consiliu de familie, am promis, am dat chiar în scris că nu mai joc, însă după câteva luni am recăzut. Și da, recăderile erau din ce în ce mai grave pentru mine”.

În 2017, după ultima recădere, Andrei a avut şi mai multe tentative de sinucidere. Iar mama lui căuta disperată ajutor. De data aceasta şi el voia cu adevărat să se însănătoşească. În cele din urmă au găsit un centru la Cluj-Napoca, iar la telefon o doamnă căreia tânărul îi va rămâne veşnic recunoscător: „Eram vai de capul meu, în afara faptului că mergeam la serviciu, gândeam că şi oamenii străzii sunt mai fericiţi decât mine. Asta ca să vă puteţi imagina în ce hal eram. Ea mi-a spus de părintele Iulian Negru, de la Parohia «Sfântul Vasile cel Mare» din Tătăraşi, mi-a dat numărul de telefon şi l-am sunat. M-a chemat a doua zi, mi-a dat un chestionar pentru a afla cât de gravă e problema mea; dacă bifai 6 din 20 de răspunsuri, era grav. Eu am bifat toate cele 20”.

Într-o zi de 13 martie, Andrei a intrat în grupul de terapie al părintelui Iulian, consilier în adicții, formator, terapeut și coordonator al mai multor programe de terapie, prevenție și recuperare a persoanelor dependente și co-dependente, şi timp de doi ani a făcut naveta Botoşani-Iaşi şi retur. Din cauza datoriilor pe care trebuia să le înapoieze, uneori nu avea bani nici de autobuz, stătea la ocazie şi se ruga de şoferi să-l ia până la Iaşi fără bani. Alteori, „părintele Negru îmi dădea la finalul şedinţei câte un teanc de bancnote de 1 leu ca să am pentru microbuz, să pot ajunge la următoarea şedinţă”. După terapia unu la unu au urmat şedinţele în grupurile-suport ale alcoolicilor anonimi: „Ei spuneau de alcool, eu ziceam de jocurile de noroc. Programul aplicat în 12 paşi e acelaşi”.

Andrei şi-a dorit foarte mult să scape, mai ales după ce a început să i se ridice un văl de pe ochi şi să vadă că se poate şi fără păcănele: „Încet, încet, am înaintat în abstinenţă, iar acum sunt recunoscător lui Dumnezeu, părintelui Iulian şi familiei pentru că am reuşit. O condiţie ca să reuşeşti este să îţi doreşti cu toată fiinţa”. Ajutorul lui Dumnezeu l-a simţit încă de la primele şedinţe de terapie, când a descoperit o rugăciune care i-a deschis mintea şi, de atunci, zilnic îl ajută să înlăture multe bariere: „Doamne, dă-mi seninătatea să accept ce nu pot schimba, curaj să schimb ceea ce pot și înțelepciune să le deosebesc, fie voia Ta și nu a mea”.

Grupuri ale jucătorilor anonimi

Ceea ce a primit „la timpul lui“, Andrei vrea să dăruiască altor semeni aflaţi în dificultate, astfel că a înfiinţat la Botoşani un grup al jucătorilor anonimi. Aici, fiecare este ascultat, „nimeni nu conduce, ci se pune în slujba celuilalt“.

„Să ştiţi că programul celor 12 paşi îl putem aplica şi pentru a corecta comportamente sau anumite defecte; în fiecare zi avem nevoie să progresăm, să devenim cea mai bună versiune a noastră spre slava lui Dumnezeu”, subliniază tânărul din Botoşani.

Grupul „Minune“ din Botoşani îşi dă întâlnire în fiecare miercuri, de la ora 18:00, la Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe“, din str. Prieteniei nr. 2, iar Andrei poate fi găsit la numărul de telefon: 0741 686.869.

 Alte grupuri ale jucătorilor anonimi mai sunt în Bucureşti şi Cluj-Napoca, iar online, duminica, de la ora 11:00, se întâlnesc pe Zoom jucătorii anonimi din diasporă. Mai multe informaţii referitoare la programul de recuperare în 12 paşi pot fi obţinute de pe site-ul: https://jucatorianonimi.ro.