Mărturiile unui fost deținut care a făcut pușcărie la Botoșani pe nedrept: Își folosește toate pârghiile să te pună la pământ

Condamnat pe nedrept la cinci ani de închisoare, din care a ispășit trei ani și patru luni, după care a fost achitat, Petrică Manolachi nu și-a mai recuperat niciodată viața de dinainte de a i se pune eticheta de infractor.

 

Povestea pe scurt

 

•    În 2002, a fost trimis în judecată pentru complicitate la tâlhărie, după ce doi prieteni de-ai săi din copilărie au spart un apartament în timp ce proprietara era în casă.
•    Când a aflat că trebuie să stea cinci ani după gratii, Petrică Manolachi, care avea atunci 22 de ani, s-a ascuns de polițiști și a fost fugar timp de șase ani și jumătate, dar în final a fost prins.
•    Deși, ulterior, instanța a stabilit că este nevinovat, a fost eliberat și a primit despăgubiri de 80.000 de lei de la statul român și 3.000 de euro de la CEDO, lui Manolachi nu i-a mers deloc bine.


După zeci de procese a învins

 

Petrică Manolachi a investit aproape toți banii din despăgubiri într-o afacere cu haine, care nu a mai fost profitabilă și la care s-a văzut nevoit să renunțe. Acum, nu are loc de muncă, iese pe stradă camuflat cu o șapcă, pentru ca oamenii să nu-l recunoască, și se simte în continuare o victimă.

 

Omul care s-a luat în piept cu sistemul spune că toate problemele i se trag de la faptul că a avut curajul să-i înfrunte pe polițiștii, procurorii și judecătorii care l-au trimis după gratii pe nedrept.

 

După 15 ani și zeci de procese, ieșeanul Petrică Manolachi a demonstrat că a stat în închisoare trei ani și patru luni fără să fi comis vreo infracțiune. Întreaga poveste a plecat de la o tâlhărie comisă de doi prieteni de-ai săi din copilărie, care aveau atunci 18, respectiv 19 ani. Aceștia au spart un apartament în timp ce proprietara, o bătrână de 71 de ani, era acasă.

 

Manolachi a fost acuzat că ar fi sunat la ușa femeii pentru a-i ajuta pe hoți să intre în locuința acesteia, deși el nu mai avea nicio legătură cu tinerii respectivi de o bună bucată de timp. Petrică Manolachi avea pe atunci 22 ani și judecătorii l-au declarat complice la jaf, deși în primă instanță fusese achitat și pus în libertate, după opt luni în arest preventiv, scrie gândul.ro

 

Când a auzit că va merge la închisoare nevinovat, primul lui gând a fost să se ascundă, ceea ce a și făcut. A trăit ca un fugar timp de șase ani și jumătate, fiind dat în urmărire generală, până când a fost prins, la scurt timp după ce își botezase primul copil.

 

Încarcerat la Botoșani

 

Petrică Manolachi a fost încarcerat timp de trei ani și patru luni în penitenciarele din Iași şi Botoșani. În închisoare, s-a căsătorit și a conceput cel de-al doilea copil, care a venit pe lume după ce a fost eliberat, în anul 2012.

 

Într-un final, ieșeanul a fost absolvit definitiv de orice vină în acel jaf, dar viața lui nu și-a mai reluat cursul firesc, oricât s-a străduit.

 

Petrică Manolachi a cerut daune morale de la stat de un milion de euro pentru ce a pătimit pe nedrept, dar a obținut doar 80.000 de lei (aproximativ 16.000 de euro), la care s-au adăugat 3.000 de euro de la CEDO.

 

”Am avut o firmă pe care a trebuit să o închid”

 

Cu banii primiți și un credit la bancă, a reușit să-și deschidă un magazin de haine, pe care a fost însă nevoit să pună lacătul după ce, la un moment dat, afacerea nu a mai mers.

 

”Am avut o firmă pe care a trebuit să o închid. Aveam un magazin unde vindeam haine importate din Anglia și mergea foarte bine, apoi luni de zile, după ce am apărut în presă, nu a mai intrat niciun client în magazin. Mi-au venit și niște controale pe la magazin, deși al meu era cel mai mic dintre magazinele din acea zonă, numai la mine au venit”, și-a spus oful Petrică Manolachi.

 

Căsătorit și tată a doi copii, Petrică Manolachi nu are un loc de muncă, dar le mai face mici servicii prietenilor. Bărbatul se consideră o victimă a sistemului și susține că toate problemele au apărut pentru că a avut curajul să-i înfrunte pe judecători, procurori și pe polițiști.

 

„Când te lupți cu sistemul, își folosește toate pârghiile să te pună la pământ”, a spus, pentru Gândul, bărbatul.

 

Click AICI pentru continuarea articolului