Mărturia îi aparține lui Mihai Mărginean, medic militar de anestezie-terapie intensivă din Cluj, detașat în această perioadă la Spitalul Județean din Suceava, care a fost pus sub conducere militară, scrie Hotnews. 

Pe colegii săi medici, el îi sfătuiește să se pregătească pentru "decizii grele. Într-o terapie cu 30 de bolnavi cu saturație sub 60% și 10 ventilatoare... pe cine intubăm?"

Pe cei de acasă, medicul militar de la Suceava îi avertizează că "vom avea cu toții pierderi" și le transmite că: "Acum toți cei decedați sunt doar numere. Va veni clipa când vor fi nume. Vom avea cu toții pierderi. Veți dori un umăr pe care să plângeți dar nu îl veți găsi pentru că toți vor avea pe cineva de plâns. Ne va pune la incercare esența noastră, ne va zgudui umanitatea din noi. Nu știu ce să vă sfătuiesc aici, nu cred că putem să ne pregătim pentru asta."

În ceea ce privește lipsurile din spital, medicul militar atrage atenția că cea mai mare problemă rămâne lipsa personalului medical, în condițiile în care pacienții care vin sunt tot mai mulți: "Toată știința e bună, dar daca ești doar unul (+2 asistente +1 infirmiera) la 30 de astfel de bolnavi, orice conduită medicală oarecum adecvată sau pertinentă este doar o fantezie. Este imposibil să ai o atitudine pro-activă, va trebui să te mulțumesti mereu cu o atitudine reactivă. Vei fi mereu cu cațiva pași în spate. Pentru că activitatea se desfășoară în echipamente de protecție incomode, perioada în care pot sa stai în ICU (terapie intensivă - n.red.) e limitată. Și nimeni nu poate sta mereu acolo. Așadar fiecare vede pacienții poate o dată la 36 de ore. Clearance-ul din terapie este mare, sunt mereu pacienți noi."

Medicul militar de la Spitalul din Suceava și-a împărțit mesajul în 4 capitole: Prolog, Greșeala, Realitatea și Concluzii. Redăm integral mesajul medicului militar care îngrijește pacienți cu coronavirus la Suceava:

Prolog

Eu sunt anestezist, medic militar și acum vă scriu din Suceava. Pentru cine scriu? În primul rand pentru mine, ca nu cumva să uit vreodată ceea ce simt acum. Și în al doilea rând, pentru colegii mei anesteziști - pe mulți îi cunosc personal, fac parte din rețeaua mea de suport și eu din rețeaua lor. Și în al treilea rând pentru voi toți! Toți cei ce așteptați apăsați de propria așteptare.

În armată ordinele se execută, nu se discută! Știe toată lumea. "Mâine plecați la Suceava" "Am înțeles! Să trăiți!" Oamenii din jurul meu s-au activat, am primit mesaje de susținere, și-au manifestat compasiunea și mi-au oferit ajutorul. Familia mea a acceptat cu greu și lacrimi ordinul. Dar mie nu mi-a fost frica nicio secundă. Voi deschide acum o poartă spre mintea mea de atunci - dincolo de poarta asta ați fi găsit același peisaj la multi anesteziști. Mi-am pus în bagaj toate șosetele - nu aveam de gând să pierd timpul spălând și uscând rufe - și cel mai important, mi-am luat cărțile. Sentimentul era că plec la un examen din sesiune dar la care nu are ce să-mi pice și să nu știu. La fel ca și ceilalți colegi ai mei, în ultimele săptămâni am studiat materialele publicate despre COVID-19.

Tacticos, am pus piesele cap la cap ca un puzzle. Totul se potrivea. În mintea mea misiunea era clară, pașii stabiliți. Știam dinainte toate mișcările adversarului, îl studiasem avid, nu avea niciun as în mânecă. Frumusețea planului meu era atât de îmbătătoare încât chiar și eu m-am îndrăgostit de el. Pe drum, le-am explicat și colegilor ce au de făcut. Eram o echipă tactică, iar eu îmi asumasem rolul de a conduce sesiune de briefing. Cu toate aceste referințe militare evidente, eu încă nu știam că nu mergem la examen - ci la război.

Greșeala

Cu siguranță că v-ați întrebat unde au greșit italienii, spaniolii sau americanii. Cred că pot să va dau un răspuns – dar nu încă, mai așteptați puțin.

Mai mult, nu cred că este cineva cu atâta minte încât să fie capabil să-și deblocheze telefonul dar care să creadă că avem vreun sistem (orice sistem, inclusiv cel medical! sau mai ales acesta) care să funcționeze mai bine că acolo. În plus, sunt popoare în a căror material genetic este impregnat războiul. Cu toate acestea, în condiții tactice mult mai favorabile, echipamente medicale, protocoale pre-existente (americanii au organizații naționale care se ocupă cu simularea unor pandemii), personal medical (pentru colegii mei medici care nu au lucrat în afară țării: nu încercați să vă imaginați – sunt mai mulți decât va puteți voi imagina), capacitate logistică superioară, infrastructură adecvată…cu toate acestea, COVIDel i-a îngenunchiat.

Sunt convins că toți colegii mei medici, inclusiv cei din Italia, Franța, Spania, UK sau UȘA au avut un plan asemănător cu al meu. Împărțim pacienții în fenotipuri: LOW vs HIGH. Că să îi împărțim le facem un test de încărcare cu oxigen. Dacă sunt Low, însemna că au doar o nepotrivire între ventilație și perfuzie dar au încă complianța pulmonară bună, pot să-și crească tidal-volume (Tv) și atunci oxigenarea lor se va îmbunătăți. Dacă ajung la SpO2>92-94 îi manageriem conservator, pe secții, îi învățăm să facă auto-proning (sună mai savant decât este în realitate treaba asta; cine nu știe ce este, nu va voi strică surpriză, dați un search :)) ) și ii urmărim că să nu dezvolte complicații ulterior pentru că COVID-19 poate avea și un pattern de evoluție bifazic.

Dacă nu răspund la testul de încărcare cu O2, înseamnă că au alveolele inundate și complianța pulmonară scăzută și această categorie răspunde doar la PEEP deci trebuie să-i intubăm și să-i ventilam mecanic. Datele par să sugereze suport ventilator precoce. După ce-i intubăm e nevoie să monitorizăm P-plat și să o mentinem sub 30 iar driving pressure dPHai să facem împreună un inventar. Pentru planul meu avem nevoie de ventilator mecanic pentru toți cei care se încadrează în fenotipul HIGH, cineva care să monitorizeze toate presiunile măcar o dată pe ora, analizator de gaze sanguine, senzor de etCO2 la fiecare, cateter arterial, transducer de presiune, monitoare de CO (măcar unul sau două că le poți mută dar oricum ai nevoie de kituri pentru majoritate pacienților), om care să monteze toate aceste catetere (centrale, radiale, femurale), personal mediu care să recolteze probe, personal auxiliar care să îngrijească bolnavii și foarte important un centru de comandă – cineva care să integreze activitatea. Noi facem asta în fiecare zi, nu? Avem mereu pacienți cu ARDS (deși ideea asta e încă în discuție, e posibil să nu fie chiar ARDS; dar să nu complicăm problema). Facem vizită mare, cineva supervizează tratamentul tuturor pacienților din ICU. Din nou, simplu, nu??

Realitatea

E ora 20:00. Urmează 12h de “reprezentație” medicală. Că un adevărat virtuoso pășesc încrezător pe circuitele epidemiologice încă incomplete și improvizate ad-hoc după măsură posibilităților. Mă echipez: combinezon, trei perechi de mănuși, ochelari, masca FFP3 și viziera. Vreau să fac o fotografie. Cum cu ce? Cu telefonul pe care trebuie să-l iau cu mine pentru că nu există un alt sistem de comunicare cu exteriorul odată ce ai intrat. Asta trebuia să mă pună pe gânduri!(?) Oricum a ieșit o poză proastă pentru că telefonul era înfoliat.

Gata! Sunt înăuntru, pe partea cealaltă, dincolo…sentimentul cred că seamănă cu ceva ce ai putea să simți după ce ești răpit de o specie extraterestră. Similar cu acel efect video în care cineva rămâne stingher într-o masă enormă de oameni care se mișcă cu o viteză disproporțional mai mare, pe repede-înainte, iar tu rămâi nemișcat, auzind doar propria respirație ritmică, din ce în ce mai sincronizată cu bătăile inimii. Simt un fior rece. Ceva din mine se activează și transmite un semnal de alarmă – înțeleg doar atât: “ceva” nu e ok.

BUM!!! Realitatea – o altă realitate, nu cea proiectată de mine în camera mea de comandă, înconjurat de cărțile mele – mă lovește brutal. Nu mă doare, încă sunt anesteziat. Sunt aproape 30 de pacienți în jurul meu. Câțiva extratereștrii albi se plimbă printre ei. Unii intuiesc rolul meu și încep să ridice mâinile disperate spre mine și strigă “domnule doctoooor! domnule…” cuvintele le rămân în gât. Mă uit în sus spre monitoare și văd că saturațiile lor sunt 55-60% apoi mă uit mai sus…spre Dumnezeu și dintr-o dată mi-a fost dat să înțeleg.

Click AICI pentru continuarea articolului.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: