Martinus face mișto de Steaua după ratarea transferului – VEZI ce a spus la Dolce Sport

Extrema Quenten Martinus, 24 de ani, nu s-a înțeles cu Steaua în privința contractului și a rămas la FC Botoșani. Jucătorul din Curacao nu pare îngrijorat de situația sa și spune că așteaptă oferte pe adresa clubului de la echipe mai importante decât cea din Ghencea.

 

Deși avea șansa să evolueze în Liga Campionilor alături de Steaua, atacantul de 24 de ani vrea la o formație mult mai titrată decît campioana României.
"Puteam fi cumpărat cu 200.000 euro, dar voiau să pună o clauză de 10 milioane în contractul meu şi nu aveau de gînd să dea nimic în schimb. Adică, dacă mă vindeau, să ofere şi un procent. Mai avem două luni pînă se va închide perioada de transferuri şi o să vedem. Poate o echipă mai bună mă va căuta sau voi primi o ofertă mai bună. E mai bine să aştept, să stau calm și să încerc să joc mai bine", a declarat Quenten Martinus pentru Dolce Sport.
Atacantul se află în cantonament cu FC Botoșani, în Austria, acolo unde roș-alb-albaștrii au obținut prima victorie, învingând cu 2 – 1 pe FK Kukesi, vicecampioana Albaniei prin golurile marcate de Hadnagy și nou transferatul Mergim Neziri.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:42824:Președintele de la Steaua, reacție de 10 milioane de euro la transferul picat al lui Martinus ]]