O sală aproape plină, cu spectatori de toate vârstele. Redeschiderea sălii de la Cinema Unirea și entuziasmul lui Viorel Hrițcu au făcut ca în ultimele luni publicul botoșănean să recapete apetitul pentru cinema, în special pentru filmul românesc. Iar proiecțiile speciale în prezența unor membri ai echipei (actori, regizori) par să fie, din acest punct de vedere, formula câștigătoare.  

”Marocco”. Jocul și destinul

Filmul ”Marocco” nu oferă răspunsuri, nu dă lecții. În schimb pune întrebări, ne asigură regizorul Emanuel Pârvu. Multitudinea de interogații se naște din sentimente, pe un șir de întâmplări ce par construite într-un hazard ”controlat”, în urma cărora rămâne întrebarea ”...și ce ar fi fost dacă?”.

Emanuel Pârvu așază, în scenariul pe care l-a scris împreună cu Alexandru Popa, semnele care conduc spectatorul către un deznodământ dramatic. Și o face apelând la propriile personaje. În jocul Marocco, mănunchiul de bețe cade haotic, iar jucătorii – respectând regulamentul – extrag câte un băț astfel încât celelalte să nu se miște. Doar că regizorul Emanuel Pârvu adaugă jocului o componentă esențială: sentimentele personajelor. Interacțiunea fiecăruia cu celălalt are efecte iminente, uneori dezastruoasă, dramatice. Un cuvânt, un gest, o frustrare oricât de mică se va transforma într-un bulgăre uriaș.

Jocul cu bețe (colorate sau nu), cu reguli (cunoscute sau nu), cu câștigători și învinși nu și-ar împlini menirea fără acțiunile eroilor săi. Or aici Emanuel Pârvu reușește să creeze, cu doar câteva personaje, o poveste care propune teme de dezbatere. De la relații (părinți-copii, dar și relațiile dintre soți, prieteni sau colegi de muncă) până la tipologii de personaje care suportă o analiză cinematografică aparte.

Mai este o caracteristică a jocului cu bețe care, într-o perspectivă cinematografică ”pârviană”, fixează încă o dată titlul filmului în mentalul colectiv. Mănunchiul cade o singură dată. Fiecare mișcare este ireversibilă, urmările au efect de domino. De aceea acțiunea filmului ”Marocco” se derulează în cascadă până la finalul cu totul neașteptat. ”Nu știm care este momentul zero. În viața noastră e un șir întreg de dacă”, spune Emanuel Pârvu.

Pornind tot de la titlul filmului, regizorul a vorbit la Botoșani, după proiecția de gală de la Cinema Unirea, despre ”un fel de butterfly românesc”.

”Dai drumul bețelor, ele cad într-un sistem de pârghie, miști ceva de aici și din cauza sistemului de pârghii s-ar putea să schimbi ceva în altă parte. Un fel de butterfly românesc”.

Un tată (Șerban Pavlu) își pierde soția, care moare de cancer. Crește o fată (Ana Indricău) și este căsătorit cu o altă femeie (Crina Semciuc). Iubitul fetei (Tudor Cucu-Dumitrescu) visează să devină magician și merge la spital, pentru a-i bucura pe copiii bolnavi de cancer. Aici lucrează mama lui (Bianca Anastasiu). Alte ”piese” importante: medicul din spital (Emilia Popescu) și prietenul (Vlad Brumaru).

Toate personajele sunt interconectate, deși la prima vedere nu par. Gesturile unuia îl ating pe celălalt, cuvintele altuia declanșează drame și schimbă destine.

”Am încercat să trecem de limita realismului, către naturalism. Așa cum se întâmplă lucrurile în viață, nu știu dacă suntem conștienți cât de mult putem provoca cu gesturile noastre și când vor exploda. Cred că mulți dintre noi, atunci când greșim, uităm să ne cerem scuze în fața unui om căruia i-am greșit. Prea rar, când ne cerem scuze, întrebăm și cum am putea repara. În general, când ne cerem scuze, reparăm după capul nostru sau după cum credem noi că ar merita reparat”, spune Emanuel Pârvu.

Lucrurile merg spre mai rău (și) din această cauză, completează regizorul.

Surprinzător, povestea din ”Marocco” este construită pe principiul ”binelui”. Fiecare personaj își justifică într-un fel sau altul acțiunile. Oamenii sunt buni, dar rezultatul acțiunii lor este dezastruos.

”Am încercat să nu am personaje negative. Lupta dintre bine și rău este foarte simplă. Foarte interesantă mi se pare lupta dintre bine și bine. Dacă eu vreau binele și dvs. vreți binele, cum se întâmplă de ajung să moară oameni? În viața noastră luptăm mult pentru bine, doar că luptăm pentru binele acela despre care credem noi că e bine. Poate că de la celălalt se vede altfel. Oamenii cred că dețin adevărul, dar de multe ori confundă adevărul cu perspectiva. Noi avem doar o perspectivă, adevărul nu stă la noi. Și cred că asta este o altă dezbatere...”, a spus Emanuel Pârvu.

Finalul filmului este neașteptat. Sau... nu este. ”Marocco” rămâne, până la ultima secvență, o întrebare, o interogație cinematografică.  

”A murit?”, a fost întrebarea lansată din public, la finalul proiecției de la Cinema Unirea.

”Asta este o altă întrebare”, a răspuns regizorul, și a continuat...

”...poate pentru oamenii dintr-o parte  a sălii a murit, pentru cealaltă parte a sălii nu a murit... Nu îmi place să dau verdicte, mă feresc de verdicte. Mă sperie oamenii care au siguranțe. Eu am foarte multe dubii în viața mea și îmi plac oamenii care își pun întrebări, nu au certitudini. Prefer să las oamenii să se gândească la o poveste așa cum le place lor, în funcțiile de experiențele profesionale pe care le-au avut ei în viața asta sau de trecutul lor emoțional, să își facă propria poveste. Prefer să dau multă libertate spectatorilor decât să îi îngrădesc într-o poveste. Altfel îi oblig pe oameni să privească o perspectivă unică a autorului”.

Finalul aparține, așadar, spectatorului. Cu propriul mănunchi de bețe în mână, are șansa unui alt joc.

”Marocco” este semnalul transmis de regizorul Emanuel Pârvu către fiecare dintre noi. Furia, frustrarea, iubirea sunt trăiri care, scăpate de sub control, pot ucide. Iar moartea, indiferent ”cum cade”, este ireversibilă. Într-un joc pierzi (doar) puncte...

Marocco / Mikado (2021)
Regia: Emanuel Pârvu
Distribuția: Serban Pavlu, Ana Indricau, Tudor Cucu-Dumitrescu, Crina Semciuc