Marius Croitoru, prima decizie drastică la FC Argeș: A reziliat contractul celui mai experimentat jucător din lot

Fotbalistul trecut și pe la FCSB a acceptat compensațiile salariale venite din partea clubului și a reziliat, deși mai avea contract până la finalul sezonului 2022-2023.

 

FC Argeș a reziliat pe cale amiabilă contractul cu fundașul Iasmin Latovlevici (36 de ani), care a jucat în 40 de partide pentru „vulturii” piteșteni, a anunțat clubul din „Trivale” pe site-ul oficial.

 

Decizia argeșenilor vine în urma gafei decisive făcută de Latovlevici în umilința cu Sepsi, scor 0-5, când a ratat o preluare și l-a faultat în careu pe Păun. Încă de atunci s-a simțit o tensiune între jucător și antrenor, Croitoru fiind cel care l-a scos imediat pe fotbalist de pe teren.

 

Marius Croitoru chiar a anunțat că mai mulți jucători vor pleca de la FC Argeș, deși sunt fotbaliști cu experiență, scrie prosport.ro.

 

„Este normal ca în iarnă să existe o restructurare a lotului. În momentul de faţă, suntem nevoiţi să mergem până în iarnă cu acest lot de jucători. Evaluarea o voi face în atunci şi e clar că vor apărea schimbări”,

Marius Croitoru.